Numarul mare de oameni care au luat cu asalt statia de metrou pentru a participa la concertul live al trupei Voltaj, pus la cale de Pro FM, i-a luat prin surprindere pe organizatori. Doar 500 de fani au putut urca in tren, pe baza unei cartele speciale, in timp ce la fel de multi au ramas pe dinafara. Nervosi ca au venit degeaba si nu au fost anuntati ca au nevoie de cartele, acestia au inceput sa se razboiasca cu toata lumea, de la fortele de ordine, pana la MC-ul George Vintila, caruia i-au scandat un refren la moda printre fanii echipelor romanesti de fotbal.
Initiativa inedita a postului de radio Pro FM, de a organiza un concert intr-un metrou in miscare, si numarul mare de fani de care se bucura trupa Voltaj au facut ca statia Berceni, de unde s-a plecat, sa fie luata cu asalt cu aproape o ora inainte de ora 21.00. La 20.45, cel putin 300 de persoane se imbulzeau deja la intrarea in statie, dar fortele de ordine le impiedicau sa intre, pe motiv ca metroul era deja plin. „De ce nu ne-au anuntat ca este nevoie de cartele?”, „Dati-ne drumul in statie, sa luam metroul spre casa, nu mai vrem la concert!”, „Ce e ma, canta Michael Jackson?”, erau cateva dintre replicile fanilor deja nervosi. Intr-un final, dupa ce usile metroului in care cei de la Voltaj incepusera deja sa cante s-au inchis, cei care se ocupau de ordine, care cu greu mai faceau fata presiunii oamenilor, le-au dat drumul pe peron. Furiosi ca nu mai pot intra, s-au dezlantuit si au inceput sa urle sa li se dea drumul: „Nu e corect, am venit pentru voi!”, „Va rugam, deschideti usile!”, „Lasati-ne si pe noi! Mai este destul loc!!”. La aceasta ultima scandare, la unul dintre geamuri a aparut George Vintila, care a incercat sa le explice ca metroul este full. In acel moment, zeci de tineri au inceput sa scandeze: „Cu George la puscarie”, dupa de acum celebrul „Mitica la puscarie”, care se aude pe majoritatea stadioanelor din Romania!”. Trenul a plecat, iar cei 400-500 de fani ramasi pe peron au asteptat urmatorul metrou pentru a se intoarce, dupa caz, dezamagiti, furiosi sau frustrati, spre casele lor.