Criss si Vlad sunt protagonistii unor scene spectaculoase, pline de iubire, energie si senzualitate, in cel cel de-al doilea videoclip al trupei ONE, pentru piesa “Till the end of time (by Play and Win)”, lansat astazi, impreuna cu MediaPro Music.
Filmarile au avut loc la studiourile MediaPro din Buftea, in regia lui Liviu Neagoe, si au durat aproape 20 de ore.
“Ne-a placut foarte mult scenariul, a fost facut special pentru noi si ne reprezinta. Ne veti vedea in ipostaze noi, neobisnuite, care speram sa va placa. Mesajul clipului este insa simplu: ne iubim, suntem indragostiti, iar sentimentele noastre sunt atat de puternice, incat vor dura toata viata, till the end of time”, au spus Criss si Vlad.
Mai mult decat atat, Criss si Vlad vor pleca la inceputul acestei luni in primul lor turneu national. Primul concert din cadrul turneului va avea loc la Targu-Mures (8 noiembrie, Centrul Cultural “Mihai Eminescu”). Urmatoarele orase in care fanii ONE isi pot vedea idolii sunt Cluj-Napoca (9 noiembrie, intr-un club), Oradea (10 noiembrie, Casa de Cultura a Sindicatelor), Timisoara (11 noiembrie, intr-un club) si Deva (13 noiembrie, Teatrul de Arta).
D.B.