Dupa ani de judecata, Adina si Roxana Postelnicu, surorile din trupa "Heaven" care si-au revendicat onorariile restante in instanta de la cel ce le-a fost impresar, au castigat razboiul.
Avocatii cantaretelor au cerut si au obtinut executarea silita a impresarului Radu Groza. Astfel, apartamentul lui din zona Vitan va fi scos la licitatie pentru recuperarea datoriilor. Casa are deja o ipoteca partiala, care se pare, i-ar fi servit sa se achite fata de Anna Lesko, o alta cantareata care si-a cerut drepturile in instanta.
In aceste conditii, dupa vanzarea apartamentului, fetele de la Heaven vor primi ce ramane dupa achitarea ipotecii.
Astfel, Radu Groza va ramane fara casa si implicit si iubita lui, Roxana Nemes, cu care isi imparte viata. In prezent, cei doi locuiesc intr-un hotel de la marginea Bucurestiului, unde, potrivit zvonurilor, nu ar plati niciun ban, ci si-ar achita sederea prin prestarea anumitor servicii de genul organizarii de evenimente.
S.I.