Alaturi de VIP-urile care nu au vrut sa rateze primul meci al lui Lucian Bute in Romania, se afla, la Romexpo, si peste 150 de consateni de-ai campionului. Parintii lui venisera deja de vineri in Bucuresti.
In fruntea celor care au plecat din Pechea, Galati, se afla chiar primarul comunei, Iancu Boldea. El a pus la dispozitia celor 150 de consateni cateva microbuze pentru deplasarea in Capitala, la marele meci. O parte au venit cu masinile proprii. Parintii campionului ajunsesera vineri la Bucuresti si s-au cazat la hotel. Cei mai putin norocosi, care nu au putut veni sa vada meciul „live”, au si ei un motiv de bucurie: in mijlocul comunei, langa Piata Agroalimentara, a fost montata sambata dimineata o plasma de dimensiuni mari, unde va putea fi vizionat meciul. „Este normal sa facem asta. Sunt momente unice cu care se intalneste comuna noastra. Speram sa castige”, spunea, vineri, primarul.
A trecut cu bine de proba cantarului
Lucian Bute si Jean-Paul Mendy s-au incadrat in limitele categoriei supermijlocie, 76,204 kg. Cantarul este unul aflat in proprietatea Federatiei Romane de Box si este folosit numai la galele profesioniste. Bute a cantarit 76,150 kilograme, in timp ce Mendy doar 75,300.