Turneul pe care Compact il sustine in mai multe orase a strans mii de oameni in sali, fapt care i-a uimit chiar si pe membrii trupei.
Solistul Paul Ciuci ne-a declarat ca e impresionat ca, intr-o perioada de criza, romanii au scos din buzunar 50 de lei pentru a plati biletul la concert. „Au renuntat la ceva ca sa vina sa ne asculte, o hainuta, o jucarie la copii. Suntem impresionati ca au vrut sa ne vada. 50 de lei e o suma pentru multi romani”, a spus el. Compact a concertat la Targu Mures, Sibiu si Cluj, azi fiind prezenti la Timisoara. La show-urile de pana acum salile au fost ocupate peste capacitate. „E o provocare si pentru noi, inseamna ca mai contam si asta ne motiveaza. E o bucurie fara margini”, a mai spus Paul Ciuci.