Marius Nita, zis Creti, reporter la CANCAN TV, emisiune care va debuta in aceasta seara, de la ora 22.30, la Kanal D, a castigat ieri seara titlul de "Mister Presa 2011". Evenimentul a fost organizat de stilistul Adina Buzatu si s-a desfasurat in cadrul Galei Ziaristilor.
Pentru prima data, jurnalistii-concurenti au inversat rolurile cu vedetele sau manechinele autohtone. Sub presiunea emotiilor, ei s-au aflat pentru prima oara in lumina reflectoarelor si au fost luati la intrebari de membrii juriului, respectiv de cantareata Sophia, prezentatoarea „Observatorului” de la Antena 1 Octavia Geamanu si solista Diana Bisnicu. Pentru a se asigura ca jurizarea este corecta, gazda evenimentului, Adina Buzatu, a „supravegheat” desfasurarea concursului, asigurand totodata si tinutele jurnalistilor.
Intr-un final, juriul a anuntat numele celor doi castigatori, titlul de „Mister Presa” fiind adjudecat de Marius Nita, reporterul de la CANCAN TV. Acesta a fost considerat „frumusetea masculina” No 1, in timp ce titlul de „Miss” i-a revenit unei colege din presa scrisa.