Robert T., proxenetul care a bagat-o in spital pe Ioana Condea, a fost prins in urma colaborarii dintre autoritatile germane si politia din Prahova. Barbatul avea antecedente penale si in Romania.
Ancheta care a dus la prinderea lui Robert a demarat in luna aprilie, atunci cand Gratiela Condea a venit pentru prima data la Politia din Campina pentru a semnala cazul. Ioana Condea a fost batuta cu bestialitate si bagata in spital pentru ca a refuzat sa se prostitueze. Tanara in varsta de 20 de ani a stat mai multe luni in coma, iar dupa ce a reusit sa isi revina, medicii le-au dat parintilor cea mai proasta veste.
Ioana nu va mai putea duce o viata normala. Exista sanse mici ca ea sa se mai poata hrani singura, din cauza leziunilor cerebrale. Pentru fapta sa, Robert T. nu va fi extradat, ci va fi anchetat si judecat la Koln, anunta Telegrama.
CITESTE SI
Cine este Robert T.
Proxenetul in varsta de 35 de ani are un dosar bogat. Acesta a inceput seria infractiunilor in anii ’90. In 1997 a fost condamnat la 2 ani de inchisoare pentru o talharie care a avut loc in Brasov. In 2010 a avut din nou probleme cu legea si a fost condamnat la un an de inchisoare.
In 2011 a fost acuzat de furt, insa printr-un mod miraculos a reusit sa fuga din tara. Acesta a fost insa condmnat la 3 ani de inchisoare cu executare de Tribunalul Prahova, insa dosarul sau se afla doar in faza de fond, sentinta judecatorilor nefiind definitiva.
D.C.