Actorul Paul Ipate a câştigat premiul de la ”Ferma Vedetelor” şi a stabilit deja ce va face cu banii. Roţi fanii săi la-u felictat pentru că a ales să investească înntr-un mod neobişnuit suma câştigată!
Ipate şi-a revenit din euforia căştigului şi a a anunţat deja ce intenţionează să facă cu cei 50.000 de euro căştigaţi: îi împarte în jumătate, urmând ca prima jumătate să o doneze unei cauze umanitare, iar cea de-a doua să o împartă cu prietenii şi familia. Din ce mai rămâne, actorul şi-a propus să călătorească! Intenţia anunţată a atras valuri de simpatie din partea prietenilor virtuali, care l-au felicitat pentru că dovadă de omenie şi se gândeşte şi la semenii săi. Acest lucru l-a determinat pe Ipate să le mulţumească public fanilor pentru mesajele de susţinere. ”Mai oameni buni, sunt copleşit de câte mesaje frumoase curg de la voi. Azi dimineaţă am zis ca-i raspund fiecăruia în parte. Am inceput să fac asta preţ de vreo 2 ore, dupa care am renunţat:)) Neaşteptat, dar sunteţi foarte multi:) Asa ca va zic aici: VA MULTUMESC!!!!! Ma duc sa mai sparg niste lemne:)” a încheiat, într-o notă umoristică, actorul, care a devenit cunoscut publicului larg după ce a apărut ani de zile la TV într-o reclamă a unei cunoscute companii de telefonie mobilă. (M.N.)