Cu doar cinci zile inainte sa-si oficializeze relatia, cuplul format din cantareata Natalia Barbu (32 de ani) si Nicolae Sota (58 de ani) a ales sa-si inceapa saptamana premergatoare nuntii cu o iesire la concertul lui Sting.
Cantareata basarabeana Natalia Barbu si miliardarul Nicolae (Toni) Sota, a carui avere a fost estimata de revista „Forbes” la zece milioane de euro, isi traiesc din plin si fara rezerve povestea de dragoste, tinuta pana nu demult departe de ochii lumii. Luni seara, printre zecile de mii de spectatori care au dat navala sa il vada si sa-l asculte pe legendarul Sting, si-a facut aparitia si un cuplu scump la vedere: milionarul Nicolae Sota, proaspat divortat, alaturi de aleasa sa, Natalia Barbu, pe care o va lua de sotie in weekendul acesta, in cadrul unei ceremonii care se va desfasura la malul Marii Negre. Fara sa para afectat de forfota din jurul sau, vizibil relaxat si cu un zambet larg pe buze, milionarul a stat la coada pentru cateva jetoane valorice, in schimbul carora isi putea lua de baut, ca orice muritor de rand, apoi s-a mutat la o alta coada, de unde s-a intors victorios cu un hot-dog pentru el si unul pentru viitoarea sa sotie. „Am venit sa ne distram, sa ne simtim bine. Sting este un mare artist, nu trebuie ratat”, ne-a declarat in exclusivitate Natalia Barbu chiar inainte sa intre in zona VIP, unde ea si logodnicul ei aveau locuri rezervate.