Dragoste cu nabadai intre sotii Cozma. Ea spune despre el ca este vulgar si violent, iar el o caracterizeaza ca fiind una dintre cele mai dezordonate femei. Cu toate astea, Miron Cozma si sotia sa, Monica, isi declara iubire pe unde apuca si nu prea mai vor sa divorteze.
Asa cum a promis, Miron Cozma nu s-a prezentat ieri, in fata magistratilor ilfoveni, la primul termen al divortului intentat de sotia sa. „Luceafarul huilei” nu vrea sa rupa mariajul, motiv pentru care a cerut prin intermediul avocatului sau un termen scurt, de impacare. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a declarat pentru CANCAN ca, in cazul in care Monica ii spune ca il iubeste, el e dispus sa renunte la proces si se va intoarce acasa. Replica a venit imediat din partea femeii care isi pregatea pledoaria pe culoarele judecatoriei. „Au fost anumite certuri care au escaladat si prin divort am crezut ca le pot rezolva. Il iubesc pe Miron si nu stim niciodata ce ne rezerva viitorul”, ne-a declarat Monica, razand strengareste. Daca nu isi va convinge sotia sa renunte la proces, Miron Cozma a spus ca este de acord sa divorteze la termenul fixat peste doua saptamani.