Dupa ce a fost "zorita" sa accepte cererea in casatorie, Monica Anghel s-a trezit ca toate pregatirile pentru nunta sa fusesera deja aranjate, in mare secret, de viitorul ei sot si de mama ei.
Monica Anghel nu va uita niciodata modul absolut original in care sotul ei, Marian, alintat „Gughi”, a cerut-o in casatorie, in august, cu cateva zile inainte ca ea sa ii daruiasca un copil. „A venit acasa, a ingenuncheat, si-a deschis pumnul in care avea inelul de logodna si verigheta si mi-a spus: „Hai, spune-mi si tu „Da”, ca stau in genunchiul care ma doare”. Am pufnit in ras si am acceptat. Apoi am aflat ca pregatirile erau gata si ca eu trebuia doar sa ma prezint la nunta mea”, ne-a povestit Monica Anghel. La ceremonia religioasa, care a avut loc cateva zile mai tarziu intr-o bisericuta cocheta, au fost prezenti prietenii, rudele mirilor si cele doua perechi de nasi: Ionel Tudor – Andreea Andrei si Mihaela si Cezar Grigoriu.