O petitie numita "Nu venirii Lady Gaga la Bucuresti" circula pe Internet, motivandu-se ca americanca este "o fiinta malefica si nu a ratat nicio ocazie de a huli cele sfinte".
„Suntem un popor crestin. Blasfemiile si hulele sunt pacate impotriva Duhului Sfant, care nu se iarta in veci, daca nu sunt lepadate”, este prima motivatie a petitiei care a fost postata pe site-ul www.petitieonline.com, si deja a strans aproape 3000 de semnatari, care se opun concertului care va avea loc pe 16 august in Piata Constitutiei.
Mai departe, sunt enumerate principalele episoade in care Lady Gaga a avut actiuni sau declaratii impotriva crestinatatii. „Gay din toate tarile, uniti-va! Este timpul sa pornim o revolutie a iubirii!”, este una dintre declaratiile incriminate, data de Gaga in timpul unui concert care a avut loc in urma cu un an la Roma.
De asemenea, este atacat si modul in care cantareata batjocoreste simbolurile sfinte in mai multe din videoclipurile sale, in special Judas, Born this way si Alejandro. Cel mai scandalos moment ramane aparitia la premiile Grammy din 2011, cand a fost adusa pe o cruce, purtand coarne, iar apoi a declarat: „Coarnele mele sunt reale”.
De asemenea, in 2010, Lady Gaga a aparut in New York Post intruchipandu-l pe Iisus, sub titlul Gaga Christ. „Noi avem datoria sa ne opunem prezentei ei la Bucuresti, capitala unei tari crestinate de apostolul Andrei. Nu are ce sa caute aici cineva care batjocoreste jertfa Mantuitorului si simbolurile sfinte. Ne-am face partasi la ratacirea ei. Sa semnam impotriva desfasurarii concertului la Bucuresti!”, se noteaza in finalul petitiei.
Si Gigi Becali se opune concertului
Un alt oponent vehement al concertului pe care Lady Gaga il va sustine la Bucuresti pe 16 august este patronul Stelei, Gigi Becali. „Nu stiu prea mult despre Lady Gaga pentru ca eu vad doar doua secunde, scuip, si dau pe alt program. Ea este un discipol al lui Satan. Satan are discipolii lui. Cand o vedem pe ‘Lady Caca’ noi trebuie sa scuipam”, a explicat Becali.