Actrita Crina Matei sustine ca si-a achitat datoriile si ca administratorul blocului in care locuieste i-a facturat gresit intretinerea, astfel ca a ajuns sa aiba restante.
„Mi s-a facturat o cantitate foarte mare de apa. Intr-una din lunile anului trecut, in loc de doi metri cubi de apa cat consum normal mi s-au trecut 50 si astfel s-a ajuns la acea suma, pe care nu o datorez. Au mai fost puse si penalitati la ceva ce nu am consumat”, spune Crina Matei. Aceasta declara ca nu sunt reale declaratiile administratorului blocului cum ca ar fi vrut sa o bata. „M-am dus la administrator pentru a-l intreba de unde rezulta acea suma, pentru a-i explica ca s-a facut o greseala. Am platit mai multe facturi si acum nu mai am nicio datorie”, a mai spus actrita. Scandalul dintre actrita si administratorul blocului in care locuieste aceasta a izbucnit dupa ce acesta din urma a lipit pe avizierul de la intrarea in scara un afis cu litere de-o schioapa: „Crina Matei nu si-a platit intretinerea de opt luni”. Administratorul a marturisit ca a vrut, astfel, sa o determine pe Crina sa-si achite datoriile, fiindca toate celelalte variante pe care le incercase esuasera.
Crina Matei are datorii de 8 milioane la intretinere