Vrei sa pierzi din greutate sau pur si simplu te preocupa sa mananci cat mai sanatos? Acum ai la indemana un adevarat ghid de nutritie pentru toata familia. Este vorba despre volumul "Sanatatea are gust" lansat, ieri, de nutritionistul Mihaela Bilic.
Limbajul accesibil pe care medicul nutritionist Mihaela Bilic l-a folosit in acest volum face ca cititorul sa o perceapa mai degraba ca pe o prietena care-i da sfaturi decat ca pe un medic. „Cartea in sine este una prietenoasa, nu vorbesc de rau despre mancare. Am dat viata unui produs care sa ne relaxeze. Sanatatea are gust pentru ca mancarea ne este prieten. Comoditatea noastra a transformat alimentele in dusmani”, spune dr. Bilic despre volumul pe care l-a scris in decurs de sapte luni. Lansarea cartii s-a facut intr-o atmosfera speciala: la restaurantul Loft sunt amenajate pana maine sase standuri cu bucate preparate de maestri din Tara Fagarasului. Astfel, cei care vor sa aiba acasa cartea medicului Bilic cu autograf, dar sa se si rasfete cu aceste preparate culinare, platesc la intrare 100 lei (de la ora 13.00 pana la ora 18.00). Dupa ora 18.00 intrarea costa 150 de lei, suma in care, pe langa cartea cu autograf, intra si un ospat in toata regula, intr-o atmosfera intretinuta de muzica buna (in aceasta seara canta Horia Brenciu). In librarii cartea costa 90 de lei.