Intorsatura de situatie in scandalul „Lie Ciocarlie". Interpreta de muzica populara Maria Ciobanu nu mai vrea sa se judece cu solistul Mihai Traistariu pentru piesa "Lie Ciocarlie". Artista ne-a explicat ca a luat aceasta decizie deoarece piesa nu-i apartine nici ei, ci urmasilor Mariei Lataretu.
Acum o saptamana, Traistariu se plangea ca Maria Ciobanu intentioneaza sa-l dea in judecata, nemultumita ca el interpreteaza piesa ei, melodia „Lie Ciocarlie”. Spiritele s-au calmat intre timp, iar Maria Ciobanu a explicat pentru CANCAN ca, de fapt, nici n-a avut de gand sa deschida un proces. Artista insa nu a reusit sa-si ascunda supararea provocata de afirmatiile lui Traistariu. „Nu vreau sa aud de procese, nu vreau sa aud de Traistariu. Nu ma intereseaza si n-am niciun fel de conflict cu nimeni”, a declarat Maria Ciobanu, explicand ca nu poate avea pretentii pentru o piesa care nu-i apartine ei, ci Mariei Lataretu. Conflictul dintre Maria Ciobanu si Mihai Traistariu a inceput pe scena Festivalui de la Mangalia, incheiat recent, unde amandoi au cantat aceeasi piesa, „Lie Ciocarlie”, iar ghinionul a facut ca doar interpretarea lui Traistariu sa fie transmisa in direct la TV. De altfel, Traistariu crede ca Maria Ciobanu s-a suparat din cauza ca el interpreteaza aceasta piesa mai bine decat ea. „Eu am facut varianta mea la piesa si o cant cu inca o octava deasupra melodiei cantate de Maria Ciobanu”, a declarat cantaretul, care a spus si ca a cerut voie mostenitorilor Mariei Lataretu sa-i cante melodia, primind acceptul acestora.