Cererea in casatorie venita din partea lui Radu Dragomir a fost o surpriza atat pentru aleasa lui, Dana Rogoz, cat si pentru mama acesteia. Irina Rogoz stia ca regizorul va face acest pas si, totusi, vestea nuntii nu a prins-o pregatita.
Dana Rogoz este extrem de fericita si emotionata de cand iubitul ei, Radu Dragomir, i-a cerut mana. Totul s-a petrecut pe nepusa masa in Praga, imediat dupa Paste. La fel de fericita este si mama viitoarei mirese, care astepta momentul cu sufletul la gura, dar si vestea primului nepotel. „Cererea este previzibila din perspectiva faptului ca sunt de atatia ani impreuna, dar nu m-am asteptat. Sunt foarte fericita pentru ei. Sper din suflet sa le fie bine. Radu este un baiat bun. Sunt foarte multumita de ginerele meu. Vestea e cu atat mai buna cu cat si fiul meu s-a insurat de curand. Astept acum sa vad de unde vine primul nepotel, cine ma va face primul bunica”, ne-a marturisit Irina Rogoz. Potrivit surselor noastre, Dana si Radu planuiesc sa mearga in fata altarului in vara acestui an.