JerryCo începe în forţă anul 2013 şi lansează videoclipul “Pentru Tine”. După single-ul “Oriunde, Oricând (feat. Tataee & Mario V)” şi “Dragă Jurnal”, “Pentru Tine” reprezintă cel de-al doilea single şi videoclip oficial de pe albumul “Sânge Albastru”.
&
Piesa este o veritabilă declaraţie de dragoste inspirată dintr-o relaţie serioasă din trecutul lui JerryCo, ce l-a lăsat cu regretul că nu a reuşit să îi arate fostei sale prietene ce simţea cu adevărat.
Interpretarea versurilor este realizată într-o notă emoţională fără precedent printre single-urile lansate de JerryCo până acum. Încă de la începutul piesei se simte o tensiune sentimentală care creşte gradual, pregătind terenul pentru strigarea “Aş face orice pentru tine”, ce reprezintă apogeul refulării sale interioare. Altfel spus, ultimul vers al refrenului este o expresie care are la bază sentimente reale şi intense, dar care, în realitate, a fost spusă prea târziu.
Videoclipul “Pentru Tine” nu are doar o poveste interesantă, ci şi o producţie cu cifre impresionante. Cu un buget de aproape 5000 de euro, clipul a fost filmat în cinci locaţii din Bucureşti pe parcursul a 30 de ore. Rolul prietenei lui JerryCo este jucat de Mateea Mărăşescu, o tânără actriţă de 25 de ani ce s-a remarcat în scurt metraje precum “Dar eu ce fac aici?” şi “Drepturi de Autor” şi care în prezent studiază teatru alături de colegii săi de actorie la “Teatrul Odeon”.
De calitatea şi căldura imaginii videoclipului s-a făcut responsabil Cătălin Muntean, fotograf de modă şi colaborator Playboy România, iar regia, montajul, grafica şi post-producţia îi aparţin lui Sega (Frategrafia) cu care JerryCo a lucrat şi la ultimele sale două videoclipuri.
“Nu e nimic ce n-aş face pentru tine!”… Acestea sunt primele cuvinte pe care le declară JerryCo după ce a ratat o cină specială pregătită de iubita lui, care a plecat. Singur la masă, îşi aminteşte câteva clipe de fericire şi momente fierbinţi petrecute alături de prietena lui. În ce fel sau dacă reuşeşte să o recucerească, vă invităm să aflaţi singuri urmărind noul videoclip al artistului.
Viorela Precupaş