Walter si Raluca Zenga s-au casatorit religios si si-au botezat fetita duminica, la Bran. Pentru ca multi dintre invitati au venit din Italia, masa si dansul au fost cu specific romanesc.
Raluca Zenga e originara din Brasov, iar invitatii au fost impartiti in doua: italienii din partea mirelui si brasovenii, din partea miresei. Din lumea fotbalului a fost prezent la dubla ceremonie doar fostul manager al Stelei, Meme Stoica. Mai intai a avut loc cununia religioasa a parintilor, apoi botezul micutei Samira Valentina.
„In timpul botezului Samira a fost nelinistita, a si plans pentru ca i-a fost putin frig”, a declarat Walter Zenga. Pentru ca italienii lui sa vada in ce familie a intrat, fostul antrenor al Stelei a avut grija ca totul sa fie traditional, de la mancare la muzica.
„Sarmalute, pastrav proaspat, gratar, prajituri de casa, toate acestea udate cu vinuri romanesti. Si, de pe mese nu putea lipsi sampania rose, preferata mamicii”, au declarat bucatarii. Pe la miezul noptii, distractia era in toi la Taverna Lupilor din Bran, unde a avut loc petrecerea. Sarbele si horele interpretate de mai multe ansambluri de muzica populara i-au ridicat de pe scaune pe italieni, care au dansat si s-au distrat pe rupte.
„Nu sunt un om cu fite, sunt un om cat de poate de normal. Cand am prietenii mei langa mine sunt cel mai fericit, copiii mei, parintii si prietenii din Italia” a spus Walter Zenga la Happy Hour.
Raluca si Walter Zenga s-au cununat civil acum cinci ani. El a mai fost casatorit de doua ori, relatii din care au rezultat trei baieti. Samira este cel de-al patrulea copil al fostului antrenor din Ghencea. Pentru a se putea casatori religios cu Raluca, Walter Zenga a devenit ortodox, dupa o slujba speciala.