Ionita din Clejani, despre inceputurile casniciei cu Viorica: „Nu stia sa faca nimic, statea toata ziua in gutui”

Viorica nu a ajuns la ginecolog, dar sarcina ei a fost confirmata de Baba Rada de la Clejani. Dvs. ati fost vreodata la ghicitoare, in sat?

Nu, pentru ca niciodata n-am crezut in ghicitoare, desi sora bunicii din partea mamei, Lucretia, era ghicitoare. Eu am zis ca ce ti-e scris, aia o sa fie, pentru ca soarta e dupa cu ti-o da Domnul, dar si dup cum si-o face omul. Iar visurile se implinesc. Copil fiind, cand se difuzau in reluare emisiunile cu Romica Puceanu, la 5 dimineata, ma gandeam: o sa ajung si eu odata sa cant la televizor? Iar cand am fost adolescent, visam cum arata Sena, Opera de la Paris, pentru ca am fost intotdeauna indragostit de cultura frantuzeasca. Si primul spectacol peste hotare a fost acolo unde nu visam sa ajung vreodata, la Opera Garnier.

Cine v-a pus acordeonul in mana?

Tata. La mine in familie toti canta. Primii bani i-am castigat pe la 13 ani, mi-am luat un ghiul, era la moda sa ai un ghiul de aur, si-am luat teapa. L-am cumparat de la bariera de la Domnesti, de la unii care vindeau aur, dar nu era de aur. Aproape totii banii mei i-am dat pe el. Si mi-am mai luat un casetofon. Dupa a doua nunta mi-am cumparat un ceas mare, Trident, cu fosfor, adus din Libia. Revenind, nu mi s-a parut greu acordeonul dar, ca orice copil, aveam o bicicleta, si dedicam mai mult timp bicicletei. S-o desfac, s-o montez. Si venea tata de la serviciu, ma stia tot satul, daca nu faceam ce zicea el. Era foarte autoritar. Dar mi-a prins bine. Nu m-a lasat de capul meu. Si mare mi-era frica de tata. Era foarte rece cu mine, distant, dar stiu ca facea asta din dragoste pentru mine. Pe undeva asta m-a facut sa-mi fie frica sa-i spun atunci cand aveam anumite probleme. Dar eu cred ca relatia dintre parinte si copil trebuie sa fie cat se poate de prieteneasca, si asta incerc sa fac cu copiii mei, Marguerita si Fulgi.

Cum va descurcati cu fetele?

Cum familia mea e una traditionala, erau multe reguli stricte legate de fata cu care iesi, trebuia sa fie de familie, sa aiba zestre, mai putin se punea accent pe ce-ti place tie. Sa te intelegi cu ea, sa ai ceva in comun… nu existau astea la noi, trebuia sa facem ce ne ziceau parintii. Dar dupa ce mi-am terminat scoala la Clejani, am venit sa-mi fac liceul la Bucuresti. Si aici era viata la oras, nu mai locuiam cu ei, ci cu o matusa care era mai moderna, altfel vedea lucrurile, si au inceput sa se schimbe lucrurile pentru mine.

Dupa armata v-ati casatorit cu Viorica. Cand ati intalnit-o?

Am fost prieten cu matusa ei, repet, prieten, pentru ca nu se putea sa ai o relatie cu o fata fara sa te casatoresti cu ea. Parintii mei erau prieteni cu familia matusii. La aniversarea de 18 ani a matusii, am cunoscut o fata care avea 13-14 ani. Si care era foarte intepata. Venea la mine: „nea Ionita ma acompaniezi si pe mine?”, „Nea Ionita imi dai si mie bucata mea de tort?” Imi palcea mai mult de aia mica, si i-am spus: „daca ai fi fost tu mai mare…” Am mai vazut-o dupa 4-5 ani, cand m-am intors langa Clejani, sa cant la o nunta. A venit la mine: „Ce faci, nea Ionita? Nu ma mai cunosi? Sunt nepoata matusii, mi-ai dat tort…” „A, Viorico, tu esti? Ce mare si frumoasa te-ai facut!”. I-am dat intalnire a doua zi, la o petrecere in familia mea, la Bucuresti si, cand au vazut-o ai mei, au zis: „Ce printesa ne-ai adus!”. Au placut-o din prima, dar si stiau cine e, ii stiau familia. Si de atunci, din august 1990, suntem impreuna.

De la Bucuresti v-ati mutat inapoi la Clejani?

Am renuntat la serviciul pe care mi-l luasem in Bucuresti, pentru ca mi-era greu sa ajung de acolo la nunti sambata, si m-am angajat contabil cu prevederi sociale si casier la CAP Clejani. Si m-am mutat cu Viorica la mama. Mama avea pretentia sa faca mancare, dar Viorica nu stia sa faca nimic. Statea toata ziua in gutui. Dupa trei-patru luni ne-am mutat de la mama, pentru ca aparusera tot felul de discutii. Primarul din Clejani mi-a dat un apartament, dar n-aveam nimic de pus in el. Am luat si noi un pat de la soacra-mea, un resou de nu mai stiu unde… De acolo am plecat, de la zero, noi n-am fost oameni bogati. Am fost saraci, dar am avut de lucru. Cantam amandoi pe vremea aia la nunti, la petreceri, faceam bani, aveam si serviciu, aveam si masina, o Dacie. Si daca Viorica nu stia sa gateasca mancam la restaurant. Dar cel mai apropiat era la Bolintin, la 25 de km de Clejani… (rade)

Cand ati plecat in primul turneu in strainatate cu Taraful din Clejani?

In septembrie 1990, cu impresarul Stephane Karo. Am venit acasa pe 3 noiembrie. Toti dolarii pe care-i castigasem i-am schimbat in lei si aveam un Diplomat plin cu bancnote de 100. Nu mi-am luat nimic, dar am mancat de ei din noiembrie pana la sfarsitul lui februarie, cand nu mai ramaseseram nici cu bani de tigari. Iar in urmatorul turneu trebuia sa plecam abia in iulie-august…

Si ce-ati facut?

Cand am plecat in strainatate, am renuntat la serviciu. Si tot pana sa plec in strainatate, eu mi-am deschis un discobar la Clejani. Un fel de discoteca cu lautari, in salonul de nunti. Primisem autorizatie, dar nu aveam stroboscoape si altele de iluminat. Un tiganus de-acolo mi-a zis: „maine plec la Bucuresti, iti aduc eu”. Si a furat un semafor pe care mi l-a adus la Clejani. Aveam trei lumini in Disco bar, una rosie, una portocalie si alta verde… Dupa ce am vazut ce inseamna strainatatea si ca nu are nici o treaba cu ce e aici la noi, la intoarcere am renuntat la Discobar, am zis ca asta vreau, sa plecam in turneu. insa erau doar doua pe an, si toate aranjate de impresar, puse la punct, in care nu cheltuiai nici un ban. Cand m-am intors, am continuat sa traiesc in ritmul de acolo. Asa ca in februarie nu mai aveam nici un ban. Pana la urmatorul turneu si la sezonul de nunti, ne-am angajat la un restaurant care se deschisese in zona. Apoi a fost o perioada a fost dificil pentru ca Viorica ramasese insarcinata cu fata. Si cand s-a nascut, am inceput sa fim mai atenti cu banii, era responsabilitate.

Intr-una din aceste iesiri peste hotare, Johnny Depp v-a daruit un acordeon. Il mai aveti?

Da, e acela cu care cant de obicei. Vezi, am plecat de la Clejani, unde nu aveam nimic, cantam la nunti prin zona, ca intr-un traseu al vietii, de 10-15 ani, sa ajung sa stau la masa cu celebritati. N-am crezut niciodata ca o sa ajung acasa la Johnny Depp, la Hollywood. Pe Sunset Bulevard, am cantat in clubul lui, Viper Room, dupa care, daca nu erau concerte in ziua respectiva, mergeam la el acasa, unde se facea gratar. Avea piscina incalzita, o gradina cu toate plantele exotice din lume, de fapt, casa lui era un castel frantuzesc, cu un podet pe sub trecea un rau. Zilnic la poarta lui erau 50-60 de oameni care-l asteptau sa ia un autograf. In Paris, cand l-am cunoscut pe Johnny Depp, m-am intrebat cat de mare ar putea fi el in America. Mai tarziu, cand am fost acolo, la el acasa, am inteles. Si, in cele zece zile cat am facut filmarile in Franta pentru „Omul care plange” (n.n. „The man who cried”, in distributie avandu-i si pe Cate Blanchett, Christina Ricci, John Turturro), in care noi eram familia lui Johnny Depp, a existat o scena, in ploaie. Atunci mi s-a stricat acordeonul. La o luna de zile, cand am fost invitati la el, reparatia nu se terminase si atunci am plecat si eu un acordeon pe care-l aveam pe-acasa. Nu eram prea fericit, pentru ca nu era ce trebuie. El m-a vazut si m-a intrebat ce s-a intamplat, i-am zis ca acordeonul meu s-a stricat la scena aia din ploaie. Urma ziua mea, 15 noiembrie. M-a intrebat ce acordeon aveam si a facut comanda in Germania. Omul asta mi-a facut cadou un acordeon cu care ma mandresc. Cum ma mandresc si cu ghetrele de la Yoji Yamamoto.

I-ati cantat si lui Francis Ford Coppola. Cum a fost „intrevederea”?

Osvaldo Golijov, un compozitor argentinian cu care eu am mai lucrat, a venit la Bucuresti cu Francis Ford Coppola, i-a spus ca are niste prieteni muzicieni care or sa-i placa, m-au sunat si mi-au zis: venim la tine! Am zis sa-l ducem acasa, la Clejani, sa il servim cu ce avem. In curtea parinteasca, unde e frate-miu, i-am pus o masa lunga, ca la nunta, cu piuneze si cu coala alba, pe care am adus branza, rosii, ceapa, palinca, si-am luat si doua oi si le-am pus la protap. Au zis: „stam o juma de ora, facem o filmare, cantati ceva si plecam”. Au venit la 7 seara, cum au zis, si au plecat la 5 dimineata (r-de). La 5 dimineata, Francis Ford Coppola scria pe coala de hartie notele cantecului „Cucu si corbul”. El trebuia sa fie nasul copilului meu, al lui Fulgi. Am pus data la sfarsitul lui august. Dar mi-a venit mie un concert pe care n-am putut sa-l refuz si am schimbat data, iar el n-a mai putut sa ajunga. Sunt amintiri pe care le spui cu placere, unele incredibile. De la toti acesti oameni am invatat lucruri, am invatat ce inseamna sa fii modest, sa stii intotdeauna masura lucrurilor si sa nu-ti pierzi capul, pentru ca succesul e o boala. Daca nu esti atent, iti pierzi capul…

Erati celebru afara, dar in tara nu se auzise mare lucru despre dvs. Cum v-ati remarcat aici?

Mi-am dorit foarte mult sa am un program care sa fie apreciat si de romani… Dupa ce am facut piesa „Bordeias, Bordei”, m-am dus cu ea la Dorian Ciubuc. A doua zi, i-a trimis-o lui Steve Vai sa-si dea cu parerea. Ti i-a raspuns: „extraordinar, excelent!”. Cand a venit aici in Romania, nu m-am dus la el la concert si am vorbit cu el? Tinea minte „episodul”, desi trecusera 10 ani. Dorian mi-a facut apoi videoclip. Si asa am ijnceput sa fim invitati la emisiuni si la evenimente si apreciati si in Romania, dupa 12 ani de succese internationale. Cu „Bordeias” am reusit sa avem un spectru mai larg decat am crezut eu vreodata. Si de atunci, din 2000 pana in prezent, avem o traiectorie constanta.

Sa ne intoarcem putin la familie. Ce fel de cadouri ii place Vioricai sa primeasca de la dvs.?

Da’ ce nu-i place? Nu mai am eu cand sa-i fac daruri, pentru ca-si cumpara ea zi de zi. O perioada a fost innebunita dupa aur, acum i-a trecut, e mai mult pe gablonturi, bine ca astea sunt mai ieftine (rade). E obsedata de machiaj, farduri si tot felul de prostii… Stii cum era la bloc? Toata camera in care dormeam eu era plina de pantofi si de rochii, de burtiere si sutiene. Am zis: „Doamne, cand m-oi muta la casa, jumatate o s-o fac dressing, sa nu mai vad pantofi si genti”. Ma impiedicam de ele prin casa. Cand a aparut si fata, totul era dublu… Fiecare plecare de-acasa a Vioricai si a Margueritei ma costa o gramada de bani (rade).

In afara plecarilor de-acasa ale Vioricai si Margueritei care va usureaza buzunarele de o gramada de bani, pe ce va mai cheltuiti banii?

Cea mai mare investitie pe care am facut-o a fost in copii. In educatia lor. Lui Fulgi i-am luat toate instrumentele muzicale pe care si le-a dorit. Mi-a zis: „Tati, ia-mi saxofon”. I l-am luat pe cel mai bun. „Ia-mi chitara rock”. I-am luat. Se indragostise de chitara rock dupa ce i-a vazut pe cei de la AC/DC. I-am adus profesor si studiam amandoi. Apoi a vrut chitara clasica. I-am luat. Are pian performant acasa. Acum patru saptamani, a vrut chitara bas, si acum studiaza chitara bas. Eu ii fac toate placerile…

Cinci secrete Ionita Manole

S-a mutat in casa nouaIn august ne-am mutat. Mi-am dorit mult sa am o casa frumoasa, de bun gust. Cat ne-a costat? Foarte mult. Cateva sute de mii de euro, nu stiu exact cat, dar tot ce am castigat in ultimii doi ani s-a dus acolo.

Va canta pentru un seicIn noiembrie vom pleca in Dubai, unde avem cateva concerte, vom canta pentru un seic, in noiembrie. Viorica e foarte fericita ca o sa se duca prin toate mallurile de care a auzit ea.

Va avea un reality-showSuntem in discutii pentru un nou reality-show. Ar trebui sa inceapa foarte curand. O data cu acest reality-show o sa lansez un concept destinat tinerilor, „Ritm Culoare si Extaz”, o combinatie intre muzica arhaica si ceea ce asculta tinerii in ziua de azi.

Ii place in vacantaCel mai mult mi-a placut in insula Itaparica, in nordul Braziliei, si in Mexic.

Fructe de mare, foreverPreferatele mele sunt fructele de mare. Cum Viorica nu stie sa mi le pregateasca, le mananc la restaurant. Insa Viorica gateste extraordinar de bine varza cu ciolan, ciorbe de perisoare si o multime de preparate la cuptor. Insa de cand ne-am mutat la casa noua nu mai gateste nimic, sub pretextul ca murdareste bucataria (rade).