Dornic sa-si faca un nume in presa, ca sa obtina mai tarziu venituri in baza notorietatii capatate, caricaturistul Gogu Neagoe si-a insusit cateva dintre creatiile semnate Vali Ivan, in care se parodiau vedete din showbiz.
Cunoscut pentru recordul, despre care nu se stie foarte clar daca a fost sau nu omologat, de a face peste 1.300.000 de imagini desenate pe un kilometru si ceva de pelicula cinematografica, caricaturistul Gogu Neagoe a tanjit si la mai multa notorietate. In speranta ca, poate, recunoasterea publica ii va aduce si niste bani in plus, el insusi recunoscand intr-un mesaj catre caricaturistul Nicolae Ionita ca nu are o situatie materiala grozava, a facut un gest pe cat de socant, pe atat de stupid: si-a asumat creatiile artistului Vali Ivan, de care s-a folosit pentru a aparea in mai multe ziare centrale. Cinismul lui Gogu Neagoe a mers chiar mai departe, dand detalii despre felul in care a lucrat (!?) la fiecare caricatura a vedetelor respective. Se pare insa ca artistul autointitulat Van Gogu de la Osica nu a mai gasit aceleasi resurse cand a venit vorba sa-si asume si furtul, aruncand vina pe publicatiile care au prezentat caricaturile ca fiind ale lui, asa cum el insusi declarase. „Mi-a spus ca el nu are nicio vina si mi-a cerut sa-l iert, ca el va desena gratis pentru agentia mea, www.cartoonpress.ro. Nu inteleg gestul lui, dar eu pot demonstra foarte usor ca sunt caricaturile mele, pentru ca eu am si schitele. Omul e un amator”, ne-a declarat Vali Ivan. E profesionist de 16 ani De profesie inginer mecanic, Vali Ivan a debutat cu caricaturi in 1990, in ziarul „Dreptatea”. Patru ani mai tarziu, a devenit caricaturist profesionist, lucrand pentru cele mai importante publicatii din Romania, iar in prezent realizeaza zilnic un editorial de caricatura la „Jurnalul National” si o pagina de benzi desenate in care satirizeaza cel mai important eveniment politic al saptamanii.