Florin Grozea de la Hi-Q a recunoscut ca nu era foarte popular in liceu, insa treptat lucrurile s-au schimbat, iar fetele au inceput sa aiba ochi si pentru el.
„Cand eram eu in liceu [in preistorie, cand mobilele nu existau iar mIRC-ul abea aparea] fetele cele mai dragute erau moarte dupa golani: baiatul cu parul lung si soios care se visa Kurt Cobain, baiatul cu mustacioara care tragea de fiare, baiatul din a 12-a care nu prea trecea pe la scoala. Nu tre’ sa va mai zic ca eu eram ultimul pe lista popularitatii, eu – tocilarul grasut si timid”, a marturisit Florin pe blogul personal.
Dar lucrurile s-au schimbat dupa ce si-a facut trupa. „Norocul meu a fost ca mi-am facut trupa si am inceput sa scriu povestiri romantice la revista liceului, ca asa si-au mai intors ochii si fetele la mine! Chit ca trageam tare la olimpiadele de fizica si de informatica in continuare, dar pantalonii largi si versurile curajoase erau mai importante in ochii [si inimile?] liceencelor”, a explicat el cum s-a produs schimbarea.