Marcel Pavel este verificat de inspectorii ANAF. Averea cântăreţului este mai mare decât veniturile declarate.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat, în august, verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, respectiv a celor care au o avere ce nu poate fi justificată de veniturile declarate.
Potrivit ANAF, un număr de 5.399 de contribuabili sunt vizaţi pentru prima serie de verificări fiind înfiinţate 8 servicii distincte de verificări fiscale dedicate acestui program pentru care au fost alocate 100 de posturi. Aceste servicii sunt în Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Craiova şi Bucureşti. De asemenea, au fost selectaţi primii 60 de inspectori care se ocupă exclusiv de acest program şi cărora le-a fost alocat un număr de 313 cazuri.
L.L