INSPIRATIE. Cantareata a decis sa se dedice complet muzicii Reprezentanta Romaniei la Eurovision a fost cat pe ce sa se afirme intr-un serial de televiziune. In urma cu cateva luni, Elena s-a numarat printre cele care au participat la castingurile Antenei 1, organizate pentru unul dintre rolurile principale din serialul „Fetele Marinarului”. Hotarata sa faca o schimbare in viata sa, cantareata a dat curs invitatiei venite din partea bosilor de la Intact, cei care au solicitat-o sa participe la castingurile organizate pentru rolul Jamilei, personajul principal al acestei productii. Desi a trecut cu brio „proba de foc” si a avut o prestatie mai mult decat multumitoare pentru o debutanta, Elena s-a decis, cu cateva zile inaintea aflarii rezultatelor finale ale castingului, sa se retraga din competitie. Sursele noastre ne-au declarat ca decizia a apartinut cantaretei care, intr-un final, a ales sa-si canalizeze eforturile doar catre muzica, hotarata fiind sa intre in cursa pentru Eurovisionul din Rusia. Rolul Jamilei, marocanca care pleaca in lume in cautarea surorilor sale si a tatalui ei, a fost castigat in cele din urma de Corina Moise, actrita care a filmat cateva cadre peste hotare, pentru acest serial. Ca un facut, in timp ce productia Antenei era lansata pe piata, cariera Elenei intra pe o panta ascendenta odata cu castigarea selectiei nationale a concursului european de muzica. Aceleasi surse ne-au informat ca, in prezent, Elena este plecata in vacanta in Turcia, alaturi de un grup de prieteni, iar la intoarcerea in tara va demara in forta campania de promovare a piesei „The Balkan Girls”. (S.O.)