Artista a venit în România, după mult timp petrecut în America, cu ocazia Eurovisionului, dar şi pentru a se reîntâlni cu oameni dragi, ce i-au fost alături chiar şi la distanţă.
Astfel, ce ocazie mai bună să-şi revadă toţi prietenii decât ziua sa de naştere? Zis şi făcut – Elena a petrecut la un restaurant din Capitală, alături de oamenii dragi din viaţa ei.
Vedeta nu s-a putut abţine să nu plângă de emoţie şi fericire, mai ales că era înconjurată de oameni care o iubesc.
„Gina Stoian este principala vinovată pentru această întrunire. Eu am ţinut cu tot dinadinsul să-i urez la mulţi ani prietenei mele, Elena. Vreau să ne relaxăm şi să ne simţim bine”, a spus Monica Anghel pentru reporterii emisiunii CANCAN TV, difuzată de luni până joi, de la 22.00, doar pe Acasă.
„Este ziua lui Pitica şi vă rog să nu mai plângeţi că şi mie îmi vine să plâng! Îi urez tot binele din lume”, a spus şi Silvia Dumitrescu.
Per total, Cârstea s-a simţit foarte bine, deşi a recunoscut că-i este foarte dor de soţul său şi fetele sale: „Am vorbit ieri două ore la telefon, azi o oră, vorbim tot timpul. Soţul era supărat că nu este alături de mine şi mi-a transmis că mă iubeşte. Mi-e foarte dor de ei”, a mărturisit Elena.
(A.T.)