Oana Zavoranu a fost prinsa in flagrant in timp ce primea 10.000 de euro mita de la doctorul Marek Valcu. Vedeta a dat declaratii la politie pana tarziu in noapte si a fost intr-un final eliberata, insa nu a scapat de probleme. Risca sa ajunga dupa gratii
Oana i-a reprosat doctorului printr-o serie e mesaje ca rezultatele operatiei la sani facuta de acesta nu o multumeste. Pentru asta, Querida a cerut 10.000 de euro despagubiri, amenintandu-l pe doctor ca va da in vileag probe care ar fi putut dovedi ca acesta este implicat in dosarul operatiilor estetice de la Spitalul de Arsi.
Medicul a depus plangere la politie, iar asa s-a realizat si flagrantul. Barbatul a explicat apoi cum s-a ajuns la una ca asta.
„Eu i-am facut operatie in aprilie 2011, acum s-a dus la un alt doctor care i-a bagat in cap nu stiu ce tampenii in perioada asta. O cunosc din 1999, n-au fost niciodata niciun fel de probleme, m-a laudat tot timpul, acum nu stiu ce… Baiatul asta i-a bagat niste tampenii in cap si din aceasta cauza s-a ajuns la o chestie urata in care, pe de-o parte, discutam despre dreptate si legalitate si pe de alta parte, despre nebunie si lacomie. Si cu asta basta. Voi aparea si in doua emisiuni, cu acte, voi arata tot ce trebuie, ca noi nu vorbim de malpraxis – tatele ei, dupa ce au fost operate de mine, au aparut in «Playboy». Operatia mea a fost pe 15 aprilie 2011 si in «Playboy» din 5 mai 2011 apare ea. Despre asta vorbim. Nu stiu cine i-a spalat creierii si s-a gandit ea la niste alte dracovenii… care se rezolva acum corect si pe cale legala„, a spus medicul Marek Valcu pentru Ring.
SCANDAL APOCALIPTIC intre Zavo si medicul care a “tunat-o”! Santaj, acuzatii si urlete: “A vrut sa mai faca rost de niste bani”
A facut turul televiziunilor
Dupa o zi plina de „evenimente”, Oana Zavoranu a ajuns in sfarsit acasa. Joi seara, vedeta a avut parte de lucruri care celor mai multi dintre noi nu li intampla in toata viata. Dupa ce i s-a organizat un flagrant in urma acuzatiei de santaj facute de medicul estetician Marek Valcu, a fost ridicata de Politie si dusa la audieri la sectia 12, unde a petrecut cateva ore bune. La iesirea din sectia de politie, bruneta s-a dus direct in platoul unei televiziuni, unde si-a expus punctul de vedere, dar a si prezentat colectia sa de haine.
„Terminati-va cu prostiile. Eu v-as vorbi patru ore, dar am promis ca nu vorbesc. Orice amanunt doriti, aflati de la avocatul meu. Deocamdata sunt bine. Va pup si va iubesc”, a spus aceasta.