Joaca. De cand este insarcinata, Daniela primeste multe complimente de la iubitul ei, George. El i-a spus zilele acestea ca este foarte economa. Adica isi mareste sanii zilnic fara bani Fericire maxima in cuplul Gyorfi-Tal. Ieri, medicul ginecolog al Danielei Gyorfi (39 de ani) i-a confirmat acesteia ca va fi mamica in vara anului viitor. Dupa avortul la care a fost supusa la varsta de 21 de ani, in decembrie ?89, aceasta este prima sarcina pe care solista a decis sa o duca la bun sfarsit. Vestea asteptata cu infrigurare de peste trei saptamani a transformat o zi absolut normala intr-una de sarbatoare. Desi pentru George Tal este pentru a patra oara cand este anuntat ca va fi tatic, pentru Daniela este o situatie inedita, care ii schimba planurile de viitor. „Nu am apucat inca sa-mi anunt toate neamurile. Am vorbit cu ambele soacre, a mea si a lui, care, na, vor trebui sa ma ajute sa cresc copilul. I-am spus medicului ca trebuie sa-mi faca un regim special pentru ca deja mi-am schimbat metabolismul (mananc mai mult) si nu vreau sa ma ingras peste masura. De trei saptamani am simtit ceva schimbat la mine si atunci m-am decis sa merg la un control. Aveam si greturi si pofte, dar pana nu mi-a fost confirmat, nu am putut sa vorbesc”, ne-a declarat fericita viitoarea mama, care spera sa aduca pe lume o fetita. „Fata, da, da. Iar George, normal ca vrea ce vreau si eu”, adauga cantareata. Contactat telefonic, Tal ne-a declarat ca este si el extrem de fericit, mai ales prin prisma bucuriei pe care i-a provocat-o Danielei. Iar in ceea ce priveste sexul copilului , declara cu umor: „Nu conteaza ce este, baiatul sa fie sanatos”. Daniela, in varsta de 39 de ani, si iubitul ei, impresarul George Tal sunt impreuna de doi ani, perioada in care cantareata a amanat, de nenumarate ori, oficializarea relatiei. Problemele au aparut din cauza lui Tal, care a fost nevoit, pentru casatoria din Romania, sa aduca din Germania, tara in care a fost casatorit initial, mai multe acte care sa dovedeasca divortul. Cand totul parea ca a intrat in normal, George a fost tarat intr-un alt scandal de proportii. De aceasta data fiind acuzat de abandon de familie de femeia cu care are cel de-al treilea copil al sau, cel pentru care, in prezent, se judeca pentru majorarea pensiei alimentare. (S.O.)
Dupa efectuarea analizelor obligatorii, cei doi viitori parinti vor incepe campania de pregatire pentru nasterea primului lor copil, operatiune din care Daniela a exclus din start sfatul de a renunta la animalutele de casa.