Plimbareti. Dan Negru si sotia lui, Codruta, si-au petrecut vacanta pe drumuri intre Chicago si New York Vedeta Antenei 1 s-a intors dintr-un concediu prelungit in America. Plecat acolo cu treaba, ca sa prezinte un concurs de Miss, Dan Negru a reusit sa imbine utilul cu placutul, asa ca si-a luat sotia cu el si, impreuna, au incercat sa vada cat mai multe. In New York, gazda emisiunii „Te pui cu blondele?” a descoperit unul dintre cele mai mari magazine de muzica din oras, unde a petrecut mai bine de jumatate de zi. La finalul „aventurii”, Negru avea in cos nici mai mult si nici mai putin de 300 de CD-uri si le-a cumparat pe toate. Antenistul a profitat de toate reducerile si promotiile si nu a cheltuit decat cateva sute de dolari pe ele.
Pentru ca au facut mai multe drumuri intre Chicago, unde a avut loc evenimentul prezentat de Dan, si New York, acesta si sotia lui s-au vazut nevoiti sa zboare cu avionul mai mult decat planuisera. Si, din pacate, au avut parte si de o experienta traumatizanta. La sosirea pe aeroportul din New York, trenul de aterizare s-a defectat si au urmat clipe de cosmar in care toata lumea plangea si pilotul incerca sa-i calmeze. Problema a fost remediata in timp util, insa, la sosirea pe aeroport, Dan si Codruta au remarcat cu stupoare ca pista era intesata de masini de salvare, targi si medici gata sa intervina. (S.I.)