Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, adopta copiii sotiei sale din prima casatorie, pe care i-a crescut de-o viata. Magistratii vor lua astazi o decizie asupra solicitarii artistului. Mihai Niculescu Aproape de nerecunoscut dupa operatia de transplant de ficat din luna martie, Cristi Minculescu a venit ieri la Tribunalul Bucuresti, insotit de Florin Bogdan, in varsta de 31 de ani, fiul sotiei sale Rodica. Vizibil deranjat de prezenta jurnalistilor, Minculescu a refuzat sa dea declaratii, dar si-a exprimat acordul in fata magistratilor pentru a-i adopta pe cei doi gemeni, Florin Bogdan si Madalina Alina, care poarta deja numele artistului, in urma unei sentinte judecatoresti din 1997, cand aveau 19 ani. Gemenii sunt copiii biologici ai lui Adrian Rosu, un inginer de 57 de ani stabilit la Ottawa. El a fost casatorit timp de noua ani cu Rodica Minculescu, actuala sotie a artistului, dar a divortat in 1987 si a emigrat in Canada. Pe 24 martie, Cristi Minculescu a primit o parte din ficatul sotiei sale, intr-o operatie care a durat mai bine de zece ore, intr-o clinica din Germania si este asteptat pe scena, daca se va recupera, in iulie.