Cosmina Pasarin scoate bani frumosi de pe urma vocii si timbrului sau vocal inconfundabil. Recent, vedeta Antena 2 a semnat un contract cu o marca romaneasca de produse IT si a acceptat sa fie ghid vocal pentru utilizatorii unui anumit tip de GPS.
Cosmina Pasarin iti indica drumul corect si te ghideaza in trafic, atat in Bucuresti, cat si in tarile Europei. Bruneta, care gazduieste o emisiune la Antena 2, iar in weekenduri prezinta evenimente in cluburi, si-a gasit o noua activitate. Ea a devenit ghid vocal pentru o anumita marca de sisteme GPS, dupa ce o companie autohtona a decis ca vocea sa clara, distincta si placuta este extrem de potrivita pentru a le da soferilor sfaturi in trafic. „Consider ca dispozitivele GPS pot fi extrem de utile atat in calatorii, cat si in oras, acolo unde poti gasi scurtaturi sau rute mai bune pentru a ajunge la destinatie. Aceasta colaborare a reprezentat un proiect inedit pentru mine, fiind in acelasi timp extrem de distractiv”, a declarat Cosmina Pasarin.