Bruneta pregateste un nou proiect online. Daca pentru documentarul despre istoria pornografiei a fost ajutata de o echipa intreaga, la noua emisiune, Cosmina nu va avea niciun ajutor. Vedeta a decretat – televiziunea online reprezinta viitorul, iar ea va face fara doar si poate parte din el. Cosmina Pasarin a inceput deja al doilea proiect pentru postul transmis prin intermediul internetului, insa de data aceasta, misiunea ei va fi ceva mai dificila. Bruneta a debutat online cu un documentar despre istoria pornografiei, iar in urma difuzarii lui a capatat porecla „Profa de sex”. Episoadele realizate alaturi de o intreaga echipa s-au consumat, iar Cosmina a trecut la urmatorul nivel. Numai ca ceea ce se dorea a fi evolutie s-a transformat in involutie. De data aceasta emisiunea ei nu va mai fi difuzata de „Happy Fish”, ci de „fratele” mai mic, „Green Channel”. Mai mult, vedeta nu va mai avea sustinerea unei echipe de productie, asa ca va fi nevoita sa traga ea pe toate posturile. Asadar, ideea, care ii apartine, va fi pusa in practica cu grele eforturi. Noul proiect se intituleaza „Mastile lui Narcis” si se vrea un documentar despre istoria frumusetii. Pentru aceasta a doua tema isi va face singura-singurica documentarea si, tot singura, isi va redacta si textele. Desi este o activitate care ii face placere, Cosmina resimte deja efectele oboselii si ale lipsei din ce in ce mai acute a timpului liber. Spre deosebire de primul proiect, cand nu a facut altceva decat sa interpreteze niste texte scrise de altii, acum, meritul ii va apartine 100%. Daca documentarul va avea succes, Cosmina va culege toti laurii, insa, daca va trece neobservat, nu va putea decat sa planga dupa timpul pierdut in fata calculatorului si prin bilblioteci. Pana una alta, bruneta si-a trecut viata privata pe locul doi. (S.I.)