Dupa cum se putea vedea din SMS-urile pe care i le trimitea sotului, Andreea Moldovan intrase in panica si simtea ca o paste eliminarea din concurs. Cu toate ca isi dorea foarte mult sa castige cei 50.000 de euro de la "MasterChef", "casnica" a fost nevoita sa isi dea jos sortul si sa plece acasa.
„Nu stiu cum a fost pentru restul concurentilor, dar in adancul sufletului, imediat dupa ce chefii si cei 3 invitati au gustat din preparatul meu, pana la jurizare, am simtit ca acesta ar fi momentul cand imi voi da sortul jos si-l voi lasa in bucataria ‘MasterChef’. A fost greu, evident, dar in acelasi timp m-am bucurat ca am ajuns atat de departe, ca am trecut pragul psihologic pe care mi l-am propus atunci cand am intrat prima oara in ‘MasterChef’, acela de a ajunge in primii 10.”
„Faptul ca am ajuns in finala de 6, ca am castigat cea mai grea proba din concurs, cea in fata lui Chef Joseph Hadad si a lui Tudor Constantinescu de la Chocolat, ca am fost capitan de echipa in ultima „infruntare” de acest gen, ca echipa pe care am condus-o a castigat la inaltime, ca am trait experienta primei editii ‘MasterChef’ Romania, toate acestea au fost mai mult decat mi-am imaginat. Intr-un final, cu totii urma sa iesim din concurs, chiar si persoana care va iesi MasterChef ‘iese’. In acelasi timp, am simtit si o mare bucurie, pentru ca urma sa ma intorc acasa”, a spus Andreea pentru masterchef.protv.ro.
Sotia lui DJ Optick a declarat, imediat dupa eliminare, ca este mai buna decat cei patru concurenti care au ajuns in marea finala. „Nu am cum sa ma uit cu respect la cineva care este mai slab ca mine”, a precizat ea.
Andreea Moldovan a declarat ca a simtit nevoia sa se odihneasca, pentru ca era obosita si slabita.
„Simteam ca nu se mai termina filmarile odata, ca sa ma bucur din nou de familia mea. In primul rand m-am odihnit, pentru ca eram epuizata fizic si psihic, cu totii am slabit mult in timpul concursului. Cat despre fetita mea, parca n-am fost atat de unite niciodata, ne-am dus dorul enorm una alteia, de cand am ajuns acasa suntem nedespartite, in bucatarie, in parc, seara la poveste si laptic, oriunde am treaba in oras vrea sa vina cu mine. 🙂 Deci experienta ‘MasterChef’, in ciuda despartirii pe durata concursului, ne-a unit si mai tare de la revenirea mea acasa”, a mai spus ea.