Mii de turişti şi constănţeni au asistat, sâmbătă seară, la prima ediţie din acest sezon estival a carnavalului de la Mamaia. 11 care alegorice au defilat la Carnaval.
Carele alegorice au plecat, puţin după ora 21.00, din parcarea de la Telegondolă, îndreptându-se apoi către Piaţeta Perla unde au oprit câteva minute, pentru ca primarul Radu Mazăre să se urce în carul alegoric al Primăriei Constanţa, care, de altfel, a deschis parada,.
Edilul, costumat în împăratul roman Cezar, a fost însoţit de Mihaela Rădulescu, aceasta interpretând rolul reginei Cleopatra.
Pe traseul carelor alegorice – din Piaţeta Perla până în Piaţeta Cazino – turiştii şi constănţenii aflaţi pe faleză s-au oprit minute bune pentru a admira parada şi a fotografia participanţii la carnaval.
În momentul în care a ajuns în Piaţeta Cazino, Radu Mazăre a urcat pe o scenă special amenajată şi le-a spus celor prezenţi că este ziua lui, după care le-a prezentat programul serii.
Discursul lui Mazăre a fost urmat de o scenetă, fiind prezentate momentele importante din viaţa împăratului Cezar – cuceririle sale şi legătura cu Cleopatra. Nu au lipsit nici luptele de gladiatori, sportivi antrenaţi în acest sens încercând să recreeze cât mai fidel întrecerile din arenele romane.
După acest moment, Radu Mazăre a revenit pe scenă, anunţându-şi „duşmanii” că nu a murit: „Duşmanii credeau că am murit. Păi am rezistat eu zece ani cu Băsescu şi procurorii lui şi n-o să rezist unui amărât de complot făcut de nişte amărâţi de senatori. Să continue carnavalul, muzică şi voie bună la Mamaia”.
Apoi, pe scenă au urcat reprezentanţii cluburilor din Mamaia, care au prezentat numere de muzică şi dans.
La final, Radu Mazăre s-a declarat bucuros de numărul mare de persoane care au asistat la prima ediţie a carnavalului din acest sezon estival, adăugând că speră totuşi că la ediţiile următoare va fi şi mai multă lume.
„A fost foarte multă lume, ca niciodată, cred că mai multă lume decât la un meci de fotbal între echipe cunoscute. Din ce am văzut eu au fost peste 25.000 de oameni, ce am văzut pe tot traseul. Sunt convins că la viitorul carnaval va fi şi mai multă lume. Sper să putem să punem ecranele pe faleză, însă în orice caz cum am construit-o e perfectă pentru aşa ceva. În rest, soldaţii puţin cam jigăriţi, de aia au şi plecat, au obosit, nevestele după cum ai văzut, talent”, a declarat Mazăre jurnaliştilor, la încheierea carnavalului, fiind înconjurat de mai multe tinere.
Spectacolul s-a încheiat puţin înainte de miezul nopţii pe acordurile imnului staţiunii Mamaia, „A lu’Mamaia”, interpretat de Delia şi Speak.
Acesta este cel de-al treilea an consecutiv când în staţiunea Mamaia este organizat carnavalul carelor alegorice.
Citeste si
VIDEO De 1 mai la Mamaia a fost carnaval mai tare ca la Rio de Janeiro!
Primarul Radu Mazăre a verificat, miercuri, carele alegorice care au defilat sâmbătă la carnavalul din staţiunea Mamaia, el susţinând că acestea sunt mai spectaculoase ca anul trecut, dar avertizând cluburile că vor fi amendate şi chiar închise dacă nu-şi dau interesul.
L.L