Paula Seling, una dintre cele mai indragite vedete autohtone, a ajuns sa cante la evenimente electorale pentru sume destul de mici in comparatie cu alti artisti. In timp ce ea a primit la o astfel de actiune 2.500 de lei, Diana Hetea, fosta concurenta la "X Factor", castiga si de trei ori mai mult!
Considerata una dintre cele mai bune voci ale Romaniei, Paula Seling a sustinut un concert de o jumatate de ora la lansarea unui candidat la Primaria Lugoj, oras aflat la doar 50 de kilometri de Timisoara. Pentru prestatia ei, Paula Seling a primit un onorariu de doar 2.500 de lei. „A fost aleasa Paula Seling pentru ca intamplator era in zona. Tot in ziua lansarii candidatilor, ea a fost la un eveniment caritabil. Nu s-a zgarcit la bani”, a spus unul dintre organizatorii evenimentului. Inainte de show-ul „X Factor”, cantareata primea cel putin 4.000 de euro pentru fiecare concert. Pe de alta parte, Diana Hetea, una dintre concurentele de la „X Factor”, care a primit multe laude si aprecieri de la Paula Seling, a ajuns sa castige mult mai mult la concerte, chiar daca e pe piata de doar cateva luni. Dupa ce a spart topurile muzicale cu hitul „Back to me”, pe care il interpreteaza alaturi de Adrian Sina, Diana castiga intre 1.500 si 3.000 de euro pentru fiecare concert.