Desi managerul trupei Iris a declarat ca decizia de a parasi trupa i-a apartinut exclusiv lui Cristi Minculescu, tensiunile s-au instalat in sanul formatiei din momentul in care solistului i s-au agravat binecunoscutele probleme de sanatate. Se pare insa ca si in cazul lor motivul rupturii au fost banii.
Vestea ca Minculescu nu va mai face parte din trupa Iris a socat lumea muzicala si a starnit reactii controversate in randul fanilor. In timp ce solistul care s-a retras din trupa a refuzat sa dea vreo declaratie, Cosmin Nicioara, managerul grupului si Nelu Dumitrescu, basistul formatiei, s-au grabit sa lamureasca lucrurile public, spunand ca decizia i-a apartinut in totalitate lui Cristi.
Exista voci, insa, care sustin ca intre membrii trupei s-ar fi produs o ruptura de mai multa vreme si ca intre ei nu mai exista o relatie stransa de prietenie, avand doar relatii cordiale si profesionale. Mai mult, se pare ca Minculescu a fost cumva fortat, in mod indirect, sa ia aceasta decizie. Potrivit unor surse apropiate trupei, se pare ca solistul n-ar fi rezistat, din punct de vedere fizic, unui ritm de munca alert si ca n-ar fi putut sa faca fata la mai mult de un concert pe saptamana.
Acest lucru i-ar fi nemultumit pe ceilalti colegi, de aici nascandu-se o serie de disensiuni mai mult sau ami putin tacite. Cum formatia inca se afla in plina glorie, iar ofertele curg, se pare ca acestia isi doresc sa traga cat se poate de mult si sa onoreze cat mai multe contracte, mai ales viitorul industriei muzicale nu se anunta a fi unul neaparat roz.