Au trecut patru luni de cand a parasit casa care credea ca ii va fi camin pentru o vesnicie, insa abia acum Andrei Stefanescu are puterea sa recunoasca faptul ca-i duce dorul. Sentimentul este cu atat mai acut cu cat, recent, vila sa din Crevedia, pe care o va imparti cu Sylvia, a fost scoasa la vanzare si va avea un alt proprietar.
Cine nu a ridicat o casa la viata lui, nu a pus ban pe ban si nu a simtit bucuria realizarii, ca mai apoi sa piarda tot si sa plece, nu stie prin ce trece in aceste clipe Andrei, solistul trupei Alb Negru. In primavara acestui an, cand a descoperit infidelitatea fostei sale sotii, cantaretul a simtit nevoia sa fuga cat mai departe de caminul conjugal. Acum insa, la luni distanta, durerea s-a atenuat, iar dorul i-a luat locul iremediabil. „Mi-e dor de casa mea, cum sa nu-mi fie. Mi-e dor sa stau pe terasa sau in living, dar cel mai mult de mansarda mea. O amenajasem foarte frumos. Aveam masa de biliard si ne distram acolo cu prietenii de ziua noastra. Dar asa suntem noi, oamenii. Ne luam un obiectiv si dupa ce il indeplinim ne sucim si o luam de la capat”, ne-a marturisit Andrei Stefanescu.