Anastasia Lazariuc, despre relatia cu magicianul Leonard Iosefini:„Suntem doi buni prieteni care se suporta unul pe altul”

In 1989, cand ai inceput turneele in Romania erai deja o mama singura?

Da, chiar in 1989 divortasem de fostul meu sot. Faceam tot timpul naveta cu trenul la Chisinau, pentru ca deja aveam turnee de o saptamana in Romania. Mama era destul de tanara si, in lipsa mea, avea grija de copiii mei, Ileana si Andrei. Cand fetita s-a facut mai mare, mama a fost de acord sa o lase sa vina cu mine, la Bucuresti. A trebuit sa fac asta pentru ca acolo, ca si artist, era foarte greu sa te descurci. Tara era mica, erau problemele interetnice ruso-moldovenesti foarte mari, spectacolele nu se mai faceau si automat intervenisera si problemele economice, pentru ca dupa ce Republica Moldova s-a desprins de fosta URSS, Rusia a inchis robinetul la multe lucruri. Era un dezastru. Multi oameni de arta au trecut prin drame cumplite atunci, unii au murit de suparare, altii s-au sinucis, altii au luat calea bauturii. Norocul meu era ca in Romania oamenii incepusera sa ma cunoasca si sa le fiu pe plac. Aveam un repertoriu foarte frumos, colaborasem mult cu Ion Aldea Teodorovici si cu Grigore Vieru, aveam piese de suflet care au fost bine primite de publicul din Romania. Ofertele din Romania erau din ce in ce mai multe, atat din partea unor impresari, pentru spectacole, cat si a unor televiziuni si le-am acceptat pentru ca aveam o familie pe care trebuia sa o intretin.

Cand ai adus copiii la Bucuresti?

Pe Ileana, dupa ce a terminat clasa a cincea, pentru ca imi dadeam seama ca, fetita fiind, era mai in siguranta langa mine. Intre timp ma si repatriasem, luasem cetatenia tatalui meu… Pe Andrei, fiind mai mare, l-am lasat sa-si termine liceul acolo. Oricum, vara erau cu mine in Romania, pentru ca eu, dupa ’90, am cantat in fiecare vara pe litoral si ii luam si pe ei. Mi-a fost frica de cum se va acomoda Ileana. Am dat-o la scoala aici si s-a incadrat foarte repede. Adeseori a fost si cu mine in turnee. In toate situatiile ea era aproape de mine, a invatat stand in spatele scenei si, probabil, s-a maturizat mai repede decat alti copii.

A si vazut toate greutatile prin care ai trecut.

A fost martora. Copiii mei s-au maturizat mai devreme pentru ca, neavand pe altcineva in afara de mine langa ei, au trebuit sa se descurce, iar eu am fost singurul lor reper. Probabil si acea teama de a nu ma pierde, de a nu se rataci in viata i-a tinut aproape de mine.

Iti ofera acum ceea ce nu-ti permiteai cu ani in urma?

Tot timpul incearca si unul si altul sa-mi faca tot felul de surprize, desi ei stiu ca nu sunt o materialista. Imi cumpara anumite lucruri pe care mi le doresc, pentru ca eu nu mi-am permis pe vremuri lucruri de firma. Ileana imi mai cumpara o geanta sau o rochie de care eu nu as fi putut sa ma ating. Inainte, ea imprumuta haine din dulapul meu si le imbraca, acum facem invers (rade). Purtam aceeasi marime la pantofi si la haine.

Mai are camera ei la tine acasa?

Bineinteles. Dar multe lucrusoare de-ale ei le-am dat, avem nepoate, rude, care abia asteapta sa le poarte. Ma bucur mult ca Ileana nu a uitat de unde a plecat si a ramas acelasi om cu picioarele bine infipte in pamant. E destul de economa, nu arunca cu banii.

Tu ai plecat departe de mama sa-ti faci un rost, ea a plecat departe de tine sa-si faca un rost.

Stii ce e interesant? Eu am plecat de langa mama cu durere, pentru ca alta solutie n-am avut. Mama a fost foarte suparata pe mine totdeauna ca am plecat si nu intelegea, spunea: „aici nu poti sa-ti gasesti lucru, de ce trebuie sa pleci?” Dar eu asta am simtit, ca trebuie sa ma misc cat sunt in forta. Intotdeauna le-am spus copiilor mei ca niciodata nu le voi interzice sa plece oricat de departe si oricat de mult m-ar durea. Un parinte te poate iubi si la distanta, iar copiii nu sunt proprietatea noastra, nu avem dreptul sa-i oprim din destinul lor. Important este sa existe acea legatura intre copil si parinte. Si niciodata nu le-am ordonat ce sa faca, doar le-am dat sfaturi, daca mi le-au cerut. Eu le-am dat libertatea si, cel mai important, am avut incredere in ei. Cum a avut si mama in mine. Mi-a zis ca si-ar dori sa nu plec, dar niciodata nu mi-a interzis sa fac o alegere in viata… Asta a fost cu copiii. Mai tarziu, cand s-au marit, am tanjit dupa ideea de a ma intoarce la Chisinau, dar m-am impacat cu ideea ca este foarte aproape, la doar 450 de km de Bucuresti.

Care au fost momentele tale de disperare?

Mi-a fost foarte greu atunci cand am pierdut-o pe mama, acum trei ani. Mi-a fost foarte greu cand am plecat din Republica Moldova… Pleci, nu vrei sa plangi in fata mamei, treci dincolo de poarta, iti curg siroaie de lacrimi, dar tu stii ca trebuie sa pleci pentru ca alta sansa nu ai. Eram atunci angajata a Radioteleviziunii, aveam un salariu mizerabil, dar eu doream mai mult, stiam ca pot mai mult. Asta a coincis si cu cresterea copiilor si cu dorinta mea de a sparge niste granite. Norocul m-a insotit, pentru ca am intalnit multi oameni buni in drumul vietii mele, care m-au sustinut, au crezut in mine. Bineinteles ca persoana care m-a ajutat foarte mult, la inceput, a fost Mihai Constantinescu. Venisem in Romania, nu cunoasteam pe absolut nimeni iar noi, fiind colegi, la orice lucru neinteles apelam la el.

Mai tii legatura cu Mihai?

Am ramas in relatii umane, normale, el isi cauta de cariera si viata lui, eu am viata mea. Nu e nici o tangenta intre noi dar, daca ne intalnim, ne salutam. Eu m-am intors la colaborarile mele cu compozitorii din Chisinau, dar colaborez si cu cei din Romania care imi ofera piese pe placul meu.

Cat de des iti vezi acum copiii?

Ileana vine relativ des. Atata timp cat Ion (n.n. Ion Alexandru Tiriac) are treburi pe aici, vine si ea. Sta cateodata si o luna. Daca mi-e dor si e o perioada mai lunga in care nu vine, urc in avion si merg eu la ea. Cu cei mici ai lor, Alexandru si Nicola, ma joc orice, desenam, cantam, alergam, sarim in sus… Ei vorbesc si engleza, si romana, si Ileana ma roaga sa le vorbesc si in rusa, ca s-o invete. Iar Andrei si familia lui, am doua nepotele de la el, Beatrice si Anastasia, locuieste de multi ani in Bucuresti.

Ce sfaturi iti cere Ileana cel mai des?

„Mama, cum se fac sarmalele”, sau „ce mai pui la ele?” Cele mai multe sunt legate de mancare. Ea e o fire foarte independenta, nu e genul care se smiorcaie. Eu am fost foarte putin langa ea cand a nascut, pentru ca exact in perioada aia era la Monaco. Am stat doar trei zile acolo cand l-a nascut pe Alexandru, iar la Nicola nici n-am apucat sa ma duc, pentru ca n-am putut, aveam niste evenimente aici. Si s-au descurcat amandoi, ea si Ion. Iar lucrul care m-a bucurat foarte mult a fost acela cand Ion mi-a zis, fara sa fie Ileana de fata: „doamna Anastasia, Ileana e o mama extraordinara, se descurca foarte bine”. Si eu, care dimineata, ca s-o trezesc pe Ileana, trebuia sa arunc apa peste ea, iar acum aflu ca la orice „scartait” de copil ea e deja treaza… Ce inseamna instinctul matern! Ma bucur ca e implinita si ca acest lucru i-a umplut sufletul si viata. Amandoi isi iubesc copiii si sunt atat de frumosi, ca nu ai cum sa nu te bucuri, ca parinte. Mai cu seama ca au trecut amandoi prin multe incercari ale vietii.

Eu te stiu un om pretentios. Uneori dai senzatia de femeie intangibila…

Mi s-a spus ca dau impresia de femeie distanta, rece. Eu nu-mi dau seama de lucrul asta, probabil ca viata m-a facut sa invat un lucru: eu accept orice comunicare, imi place sa am prieteni si sa comunic cu oamenii, dar am nevoie de niste repere si de putin timp. Nu cred in prieteniile la prima vedere si in complimentele care curg. Greu imi fac prieteni, dar daca mi-i fac, greu scapa de mine. Sunt un om de mare incredere, pe care te poti baza la orice ora din zi si din noapte. Dar am nevoie de dovezi in timp si probabil instinctiv ii pun si eu la incercari, fara sa-mi dau seama. Nu cred in prieteniile de interes.

Esti de citiva ani alaturi de Leonard Iosefini. Cum a inceput magia intre tine si iubitul tau?

Cuvantul iubit este mult prea greu. Noi suntem doi prieteni care s-au intalnit intr-un anumit moment, ca asa se intampla in viata. Chiar atunci divortase de fosta lui nevasta, iar eu eram intr-un moment mai delicat sufleteste. Culmea, nu ne-am intalnit in Romania. Eu pana atunci nu l-am vazut pe Leonard niciodata in Romania, nici la televizor, nici in spectacole. Ne-am intalnit in Germania, intr-un turneu, cand ne-am trezit in aceeasi echipa. S-a purtat foarte frumos, a fost foarte galant, respectuos si, cand ne-am intors, am facut schimb de telefoane. Ne-am facut vizite reciproce la o cafea, la o vorba, am cunoscut-o pe mama lui, o doamna incredibil de eleganta si cocheta, i-am cunoscut copiii si toata povestea vietii lui si, in felul asta, am inceput sa colaboram chiar si in spectacole. Cand aveam oferte in tara ma insotea. I-am permis sa negocieze, sa fie un fel de impresar. Pentru o femeie e mai complicat sa-si negocieze pretul. Si pentru o artista este foarte important cand pleaca la drum sa fie insotita de un barbat. O vreme m-a ajutat Andrei dar avea serviciu, avea programul lui, cu copiii la scoala, nu putea sa-si permita sa plece oricand. Leonard, avand un program mai lejer, de artist, cand nu avea spectacole, mergea cu mine. Deci lucrurile s-au legat firesc. Suntem doi buni prieteni care se suporta unul pe altul.

Te rasfata?

E un barbat absolut normal. Cand are posibilitatea sa-mi faca placerile, mi le face, cand e ocupat, il inteleg. Leonard gateste foarte bine. Orice. E un mare pescar, cea mai mare fericire pentru el e cand pleaca in Delta si vine cu kilograme intregi de peste. Ma bucura foarte mult ca ii place sa gateasca, pentru ca eu nu sunt prea pasionata de gatit. Are un stil de a gati de transforma totul intr-un spectacol. Cand avem zile libere, mergem in calatorii. Am fost in Grecia, Turcia, Italia, iar anul trecut intr-o croaziera in America. Acum pot sa plec in vacanta, nu mai depind de copiii. De fapt, eu n-am plecat in vacanta decat dupa ce s-au casatorit copiii. Trebuia sa muncesc. Pentru mine, vacanta era turneul de la mare. Imi amintesc ca veneam la hotel, pe la 3-4 dimineata, in rochie de seara, dupa ce cantam in baruri, patul meu era ocupat, pentru ca veneau Ileana si Andrei cu prietenii lor si adormeau ca sardelele care pe jos, care in pat… Noroc ca mai era putin si rasarea soarele, ma duceam pe malul marii sau pe o terasa si asteptam sa se faca ziua, sa se trezeasca ei, sa ma duc si eu sa ma culc. Astea erau vacantele mele.

Te enerveaza grija asta a unora sa te vada maritata?

Chiar foarte mult. De atatea ori am declarat ca nu ma intereseaza sectorul casatorie si ca pentru mine chestia asta a ramas in trecut. Am fost casatorita o data si atat. Nu vreau sa fiu un exemplu pentru cei din jurul meu, dar eu nu prea mai cred in casatorie. Mai ales la varsta mea.

Si daca te va cere un barbat de sotie?

O sa refuz frumos. Eu sunt un om independent, o femeie cu copiii mari. Ce-i al meu e al meu, ce-i al altuia, e al altuia, nu vreau sa impart si sa pretind de la nimeni nimic. Vreau sa traiesc pe picioarele mele si vreau sa traiesc linistita. Sau ca sa traiesc linistita, apelez la acest truc, pentru ca avem multe exemple ca acolo unde s-au amestecat problemele materiale lucrurile s-au stricat. De fapt, eu nici nu imi doresc mult de la viata. Intotdeauna l-am rugat pe Dumnezeu sa imi dea cat am nevoie si atat cat sa pot sa dau si la altii.

Ma bucur ca greutatile vietii nu te-au inrait, cum i-au inrait pe altii.

Am avut si eu momente dure in viata: si cand a fost omorat fratele meu, la 29 de ani, cumplit mi s-a intors viata, si cand am ramas fara tata si m-am intrebat adeseori de ce nu am un tata de care sa ma sprijin, si apoi toate nedreptatile de pe parcursul vietii… Dar aceste lucruri m-au facut sa raman un om normal si sa nu las loc in sufletul meu rautatilor, sa vad frumosul din viata si din jurul meu. Pentru ca viata e frumoasa si cu siguranta exista oameni buni. Chiar si oamenii inraiti, cand sunt langa un om bun, se molipsesc. E drept ca am citit si multe carti care m-au ajutat sa inteleg ca viata e construita din lucruri atat de marunte si putine care te pot face fericit: simplu fapt ca te trezesti dimineata si vezi soarele, cerul senin, simplul fapt ca esti intreg, sanatos, ca nu te doare nimic, ca poti sa deschizi o usa, sa te ridici din pat sa te duci sa te speli… Sunt multe lucrurile care ne pot cobori cu picioarele pe pamant si ne pot impaca cu noi insine.

In ce relatii esti cu cuscrul tau, dl. Tiriac?

In relatii normale. Ne vedem la petrecerile de familie. Cu sora dansului, cu domnisoara Rodica, mai ies la cafea, sta si dumneaei la Monaco, dar vine deseori la Bucuresti, iar vara sta mai mult la Brasov. La petreceri vorbim, dialogam, ne jucam cu copiii. Si astia mici ai Ilenei, sa-i vezi cum il trag de mustati… (rade) El se joaca cu ei, ii iubeste foarte mult, ii rasfata cu tot felul de cadouri, e normal, sunt primii lui nepoti, e firesc sa fie asa.