OBLIGATIE. Alexandra Dinu a onorat o afacere in familie Alexandra Dinu, fosta sotie a fotbalistului Adrian Mutu, a facut recent o scurta vizita in tara, care, desi parea in interes de serviciu, a fost mai mult o obligatie de familie. Dintre toate vedetele autohtone, actrita stabilta in Italia a fost cea aleasa sa prezinte evenimentul de lansare a marcii Ferrari in Romania. Optiunea ar fi putut fi justificata de faptul ca Alexandra traieste in tara de bastina a companiei auto si cel putin doua dintre pictorialele ei din ultima perioada au fost realizate in compania unor bolizi Ferrari. Dar lucrurile nu au stat chiar asa. Alexandra Dinu a ajuns la lansarea din Otopeni din ratiuni cat se poate de simple. Patronii companiei care a lansat celebra masina in Romania sunt unchiul si matusa sa din partea mamei, Ion si Camelia Bazac. In aceste conditii, avantajele au fost reciproce. In timp ce Alexandra a fost asociata cu o marca auto de lux, in cadrul unui eveniment select, patronii reprezentantei din Romania si-au lansat afacerea cu ajutorul unei vedete de prima mana, care, desi in mod normal ar fi cerut sume mari pentru un astfel de job, nu le-a scos din „buzunar” niciun ban. (S.I.)