GENTLEMAN. Actorul Augustin Viziru a dansat cu pasionala sa fana din politete Interpretul lui Armando din telenovela „Regina” a fost asaltat, in weekendul trecut, in clubul Bamboo din Mamaia, de o domnisoara blonda. Inca de la intrarea in club, aceasta l-a luat in colimator pe Augustin Viziru si s-a tinut ca scaiul de el toata noaptea. Liber de contract, Augustin Viziru a venit sa se distreze la mare de intai mai. Vedeta de la Acasa TV nu a trecut neobservata in multimea adunata in Bamboo Mamaia, trezindu-se, doar la cateva minute de la sosire, cu o blonda alaturi, care a inceput sa-i faca avansuri. Indragostita lulea de indragitul actor, fata nu s-a sfiit sa-l imbratiseze si chiar sa-l sarute. Stiind ca este singur si auzind probabil ca nu il mai intereseaza sa reia relatia cu Oana Mares, tanara a incercat sa fie o companie placuta pentru juniorul Viziru. Ea nu a facut economie la capitolul complimente, legate atat de aspectul fizic, cat si de interpretarea cu succes a personajului Armando din telenovela „Regina”.
Augustin Viziru s-a distrat in Bamboo, unde a dansat si a consumat whisky, pana spre dimineata. Actorul a continuat apoi petrecerea intr-un local de lautari, unde a avut parte de o surpriza de proportii. Vedeta de la Acasa TV a primit dedicatii, munca lui pe „micul ecran” fiind foarte apreciata. „Pentru vedeta numarul 1 a Romaniei din Regina”, i-au strigat artistii. Spre surprinderea lui, Augustin nu a scapat nici aici de admiratoarea sa. Tanara a continuat „asaltul”, dornica sa capete statutul de iubita a simpaticului actor din telenovela fenomen „Regina”. (A.R.)