Reprezentanta Romaniei la Eurovision, Paula Seling, face deja furori la Oslo datorita pianului dublu transparent la care va canta impreuna cu partenerul ei, Ovi. Ineditul instrument este creat de sotul artistei si are o dublura, pentru orice eventualitate!
Radu Bucura, sotul Paulei, ne-a declarat ca unul dintre piane a ajuns la Oslo cu delegatia oficiala, iar al doilea a fost dus chiar de el. „Am vrut sa avem o rezerva, in caz ca se intampla ceva. L-am dus chiar eu. Nu e greu, are doar o suta de kilograme!”, ne-a spus Radu. Interesantul instrument este confectionat din plexiglas, in care sunt incorporate clapele. Dotate cu leduri, acestea se aprind la fiecare apasare. A costat in jur de 1.800 de euro fiecare si drept „atelier” de creatie a fost folosita sala de inregistrari a Paulei. Piesa „Playing with Fire”, cu care Romania va fi reprezentata la Eurovision, va beneficia de efecte speciale furnizate de o echipa din Finlanda. „Este o firma agreata de organizatori pentru efecte pirotehnice, nu poti sa mergi cu echipa ta. Am adus si noi din tara cateva elemente, dar finlandezii au grija de tot ce inseamna artificii la aceasta editie”, ne-a mai declarat Radu Bucura. El spune ca o zi la Eurovision e destul de grea, pentru ca incepe la sase dimineata si fiecare minut e perfect organizat, fiind excluse orice decalaje.