Pe drumul de intoarcere de la Cugir, cantareata Cristina de la Impact si doi colegi de-ai ei au fost atat de obositi, incat au fost nevoiti sa traga pe dreapta intr-o parcare pentru soferii de TIR si sa doarma in masina.
Zilele trecute, Cristina de la Impact a fost invitata sa cante pentru un bal al bobocilor la Cugir. Intrucat organizatorii nu aveau fonduri suficiente, acestia le-au oferit artistilor cazare intr-un centru de asistenta sociala. „Nu ne-am suparat, ca am inteles situatia, dar nu aveam baie in camera si am decis sa plecam spre Bucuresti. Numai ca ne-a coplesit oboseala”, ne-a declarat Cristina, care a plecat din Cugir la trei dimineata. Dupa cateva ore de mers, artista si colegii ei au realizat ca nu-si mai pot tine ochii deschisi si au luat decizia de a trage pe dreapta. „Am dormit in masina, intr-o parcare pentru TIR-isti. E si asta o aventura. Am ajuns acasa la 12.00”, ne-a marturisit, amuzata, cantareata.