Showbiz intern

Postat pe 28 dec 2009
 34171

17 actori au fost concediati

Producatorii serialului de epoca Aniela sunt dezamagiti de ratinguri. Si pentru ca succesul telenovelei nu a fost cel scontat, desi costurile productiei sunt destul de ridicate, Media Pro a trecut la concedierea actorilor care sunt personaje secundare in serial.


EXCLUSI. Mihai Calin si Rodica Lazar se numara printre eliminati
EXCLUSI. Mihai Calin si Rodica Lazar se numara printre eliminati
De la 1 ianuarie in telenovela nu vor mai aparea Mihai Calin si Rodica Lazar, dar si actorii care interpretau rolurile servitorilor de la conacul Stefanesti. Din film au fost scoase in total 17 personaje, renuntandu-se si la filmarile din locatia de la Stefanesti, fiind considerata mult prea costisitoare. Cuplul Josephine si George Tannerie, chiriasii din locuinta lui Iorgu Vulturescu (Dan Condurache), interpretati de actorul Mihai Calin si Rodica Lazar vor fi trimisi la Paris impreuna cu cei doi copii ai lor. Surse de pe platourile din Buftea ne-au declarat ca unul dintre motivele pentru care s-a renuntat la cei doi a fost si comportamentul Rodicai Lazar care era tot timpul pusa pe cearta. (Alexandra Cristea)

 

Cancan vă oferă 2.010$ ca să începeţi anul 2010!

banner-nou-400-190-new_1.jpg
 81
alex
08.01.2010
07:38
frustrati
multa rautate si ura in cometariile voastre! nu inteleg de ce va bucurati in halul asta ca sunt concediati.in primul rand, de unde sunteti atat de siguri ca vor fi concediati...mi-e mila de voi!
johannes
29.12.2009
21:01
Prea multa publicitate
Intradevar,"Aniela",nu e o productie mega ultra sooper..faimoasa,dar nu e nici o productie proasta,insa cu atat de multa publicitate noi(publicul)ne asteptam la ceva grandios,Adela e ff bn actrita si f talentata,pe Mihai Petre il respect din punct de vedere al dansului,dar sincer nu are nici o treaba cu actoria e total paralel,,dar ma rog.....insa trustul PRO,deja o sa ajunga ...
ramona
29.12.2009
15:27
era si timpul....
era si timpul sa ne ma scutesca....chiar ma intrebam cum de mai au inca audienta. calitatea nu e proasta, un serial de o calitate proasta a fost "secreul mariei" sau ceva de genul asta. nici actorii, pentru ca unii dintre ei au toate datele. bineinteles,exceptand amatorii.andreea patrascu e de un fals ingrozitor.dar...fiind iubita lui cabral...e actrita:) problema cea mai mare e ca ...
unika
29.12.2009
13:11
roluri
cele mai penibile roluri: coana chiva (o baba afurisita si gretzoasa), polixenia (o maimutza enervanta), conu laptaru (un nesimtit vomitiv), soldatzelul stere (un nespalat retard), anton-beton (un tiganus introdus pentru diversitate), mimi (chiar nu mai vreau s-o mai vad si aud pe loredana). fara astia serialul e chiar comestibil si cu un oarece stil. costumele saracutze rau si figuratzia din ...
telespectator
28.12.2009
23:58
Filmul e prost prt. ca nu e subtitrat
De ce daca nu au interpreti, ca actori nu le pot spune, cu dictie si nici sunetisti ca lumea, nici macar nu subtitreaza filmul?
Alex
28.12.2009
22:30
Nici o sansa
Poate daca jucau Gheorghe Visu si Carmen Tanase aveau putin succes,fara ei....... Rezultatul se vede la audienta.
observator
28.12.2009
22:09
aniela
CEA MAI TERMINATA DIN TOT SERIALUL ESTE ADELA POPESCU CARE SE CREDE MARE ACTRITA, S-A FOLOSIT DE DAN BORDEIANU CARE ESTE UN ACTOR FOARTE BUN, DAR MAI SARACUTZ SI SI-A LUAT UN OM DE AFACERI.....ZDREANTA PENALA
maria
28.12.2009
22:07
aniela
Daca nu va place serialul nu va obliga nimeni sa-l priviti,suntem destui care abia il asteptam in fiecare seara,nu judecati asa aspru pe toata lumea ca daca sunteti pusi sa faceti ceva nu realizati mai mult,mai bine sa ne vedem fiecare barna din ochi decat paiul din ochii altora.va doresc numai bine si mai multa blandete
mihaela
28.12.2009
22:03
aniela-cel mai prost serial romanesc
In acest serial de apreciat sunt decorul si costumele.Majoritatea actorilor sunt amatori care nu au studii in domeniul actoriei.Faceti diferenta intre "Aniela" si serialele de epoca straine care s-au difuzat pe acasa("Passion"-de exemplu).
alex
28.12.2009
21:37
hmm....
Lansat cu surle şi trîmbiţe serialul Aniela se dovedeşte a fi cea mai mare ţeapă pe care şi-a luat-o postul Acasă TV!!!! eram sigura de asta!
anda
28.12.2009
21:23
buna
mie mi s pare un serial bun,adela e o fata eleganta,cu o intonatie frumoasa,mihai petre isi joaca f bn rolul,un adevarat cavaler,c nu v convine........macar asta e un serial din kre ai c invata(caracterul d epoca p kre il are),iar referitor la reclama kre i-au facut-o,sunt total d acord,e logic sa-si promoveze produsul....mult succes in continuare....
Livia
28.12.2009
21:03
Sugestii pentru trustul acasa tv
Pot spune cu certitudine ca nu numai Aniela, nu a avut sau nu are priza la public, nici Regina cine stie ce nu a avut, Stati de Romania E prea multa prostie. Ei, bine dupa succesul telenovelei Numai iubirea, telespectatorul/lumea se astepta la altceva. Chiar daca acea telenovela a fost de inceput, dar a fost de o calitate mai buna. Consultati oamenii cu experienta in regie, scenariu, etc.
anca
28.12.2009
21:01
serial fara "cap si coada"
e aiurea rau de tot serialul asta , nu are practic nimic care sa surprinda , care sa te faca sa il urmaresti . mi se pare prea fortat , prea artificial , personajele in incercarea lor de a fi in tonul epocii devin chiar penibile. Nu am vazut atata penibilism in toate serialele Acasa la un loc . Pe Adela nu o prind deloc asfel de roluri , e prea stearsa , parerea mea ca e cea mai proasta alegere ...
delia
28.12.2009
20:05
praf!
s-au investit bani in prostie!! pe langa faptul ca i-au facut atata reclama au ales si prost protagonistii. sunt convinsa ca adela e o fata talentata dar ce e prea mult strica. imi pare rau de ioan isaiu pe care l-au transformat intr-un bufon si de diana care doar se maimutareste.de scenariu ce sa mai zic ca e fara suspans si plictisitor.atata au laudat telenovela asta si uitati-va ca nu se uita ...
sophie
28.12.2009
18:59
penibilul
desi nu urmaresc serialul din cauza penibilului care-l caracterizeaza, am spus-o si o repet ca aceasta adela p, cu parere de rau pentru stradaniile voastre, nu are nimic din glamour-ul unei actrite, cu atat mai putin principale, ca sa nu mai vorbesc de baiatul ala care am inteles ca din cauza "palariei" prea mari are probleme acasa la el. ma mir ca sarbu a putut gafa in halul asta. eram ...
Lory
28.12.2009
18:07
aniela
Mai bine o scotea pe Adela Popescu
Luana
28.12.2009
18:01
PCR (pile, cunostinte, relatii)
Cam pe filiera asta merge totul in Romania, inclusiv impartirea rolurilor intr- un serial tv care da "paine" pe multe luni, si daca merge, poate chiar ani. Ar fi fost frumos serialul, daca ar fi avut regizor mester si actori profesionisti, potriviti rolurilor....Ca sa distribui un dansator in rol principal, cand joaca ca un amator, nu prea este o idee buna, de unde se deduce ca nici ...
andreea
28.12.2009
17:53
nu inteleg ceva
cum poti spune despre un persj ca-i negativ cand el doar se maimutareste. imi place de diana dar ce i-ati facut lui fatuca asta ca nici nu o mai recunosc cred ca nici ei nu ii place ce face. parca cand boceste si cand sufera ii sta mai bine si este si mai convingatoare!!! UN MINUS MARE ESTE ADELA,dati'o afara va implor!!!!!!!! plus dansatorul acela..oribil mai joaca... scenariul un alt ...
coral
28.12.2009
17:46
un esec
initial m-am bucurat, am zis ca s-a terminat cu tiganelile, ceva mai stilat in sfarsit, ma gandeam ca e in genul celor sud-americane sau cum a zis cineva mai jos 'pe aripile vantului'. ganditi-va mihai petre in rolul lui rhett si adela in locul lui scarlett?! tot filmul mi se pare o parodie, facut din saracie, decorurile se vede ca sunt super ieftine, hainele la fel, prestatia protagonistilor ...
oana
28.12.2009
17:43
Sunt si alte umpluturi in film
Cred ca ar fi minunat daca s-ar renunta si la nicoleta luciu....Vedeti...poate faceti ceva si o maritati :) Si la sora-sa de asemeni se poate renunta....Fetele astea sunt paralele......n-au ce cauta alaturi de mari actori ca Stela Popescu !!!! Luciu e buna doar de fotomodel ca nu stie decat sa zgaiasca ochii aia mari si blanzi ca de vacutza, in rest ...nu-i in stare sa lege 2 cuvinte!!!
Dalia
28.12.2009
17:38
NI S-A ACRIT DE ADELA POPESCU!
NU STIU CE ESTE IN CAPUL OAMENILOR ASTORA DE LA ACASA TV? CHIAR S-AU TERMINAT TOTI ACTORII SI A RAMAS ADELA POPESCU??! LA UN MOMENT DAT AM POSTAT UN COMENTARIU PE **** ACASA CUM CA ATAT EU CAT SI PRIETENELE MELE NE-AMS ATURAT DE ADELA POPESCU DAR NU L-AU PUBLICAT BINEINTELES. NU INTELEG MISTERUL CU FATA ASTA CARE ESTE FARA FARMEC SI A INTOXICAT LUMEA. APOI SE MAI MIRA DE CE NU ARE SUCCES ...
Viorica
28.12.2009
17:36
Aniela
De mult nu m-a retinut un film ca Aniela.Sunt fana Adela Popescu.Imi plac costumatiile,atmosfera acelei perioade,fondul muzical.Asa da!!
daniela
28.12.2009
17:14
Normal ca este esec
in momentul in care pui ACEEASI PROTAGONISTA IN ROL DE FATA MARE. Adela nu zic ca nu este talentata,insa CE-I MULT STRICA. un rol secundar pt ea era f bine. Eu am urmarit pe sarite serialul,insa actiunea se desfasoara fff lent! si multa umplutura!!!!!!! Cel mai penibil dintre tot nu este mihai ci Bogdan albulescu. baiatu ala parea mai talentat insa in aniela s-a prostit de tot!!
ovi
28.12.2009
17:10
aniela=esec
Adela Popescu este cea mai proasta alegere pe care a facut-o madam ion pt rolul anielei. Eu nu mai uit,m-as fii uitat,insa tot serialul se rezuma la Adela,adela in sus,adela in jos,adela canta genericul..etc din 2004 pana acum..a fost de 5 ori protagonista. se exagereaza cu ea,lumea nu o mai vrea,s-a saturat de aceeasi fata obosita. Adela s-a plafonat de tot! si in combinatie cu mihai ...
mara
28.12.2009
17:08
aniela
ar trebui sa urmariti cu atentie acest serial si va-ti da seama ca este foarte bun.probabil ca face nota discordanta cu telenovelele care ne-au invadat posturile tv si de aceea sinteti asa caustici cu criticile.
littlemurmaide
28.12.2009
17:02
Adela Popescu
Din punctul meu de vedere combinatia Adela Popescu - Mihai Petre, este extrem de proasta. Amandoi sunt paraleli cu actoria, nu transmit nici o emotie, nimic, sunt parf amandoi! Ideaa serialului nu-i rea, dar protagonistii principali sunt atat de fazi, si de plictisitori de-mi vine rau! Era mai bine , daca in rolul principal alegeau doi actori mai talentati! EU NU O SUPORT PE ADELA POPESCU! ...
sandra
28.12.2009
16:27
pai...
SErialul ar fii bun daca nu ar juca Adela si Mihai!
ANI
28.12.2009
16:06
ANIELA
Ba ADELA POPESCU este o actrita buna ( ori pt unii dintre voi are importanta diploma).De vreme ce i se atribuie astfel de roluri.)SERIALUL,,,ANIELa este destul de bun,,,,,HAI CA SUNTE-TI RAI!!!!!!!!!!!
ANDREEA
28.12.2009
15:26
REALITATEA
ADELA POPESCU E O NETALENTATA,HABAR NU ARE NICI SA CANTE,NICI SA JOACE INTR-UN FILM SAU SA INTERPRETEZE CEVA... NICI NU STIU CE CAUTA PE PLATOURILE DE FILMARE LA CAT E DE PENALA.. SI MONICA COLUMBEANU AR FI PUTUT JUCA MAI BINE ;)))))
Alina
28.12.2009
15:24
aniela
oAMENI BUNI ne-am saturat de fada Adela Popescu,nu exista telenovela fara ea!Mai joaca si prost. Cine l-a ales pe Mihai Petre? Se potriveste ca nuca in perete.Si mai sunt multi ca el,distribuiti pe pile, rudenii,etc.SERIALUL E SI FOARTE PLICTISITOR . Dada nu se poate un serial fara Loredana? E urita ca moartea.
cris
28.12.2009
15:20
adela popescu e varzaaaaaaaaa
Ideea serialului nu e rea, dar au ales actorii cu cucul!!! Adela popescu e varza cu carne, nici frumoasa, nici talentata, nu transmite nimic decat senzatia de gasca fleoscaita.poate ar fi cazul sa renunte de tot la serial, sa gaseasca o arianta eleganta de sfarsit rapid.chiar nu-mi imaginez profilul celor care s-ar uita la acest serial in continuare. sper ca producatorii sa ia o pauza si sa ne ...
ram
28.12.2009
15:21
de i ar concedia pe toti
de i ar concedia pe toti sa se termine odata filmu asta de k** yukss....si kata reclama au mai facut la el:))))
diana
28.12.2009
14:54
adela popescu-o prezenta neinteresanta si fada,mih
adela popescu-o prezenta neinteresanta si fada,mihai petre-netalentat,neinteresant,enervant
Curios
28.12.2009
14:19
Scenariul ...
Povestea continua, subretta e printzesa si capitanul e de vitza nealtoita..dar cine e tatal luciului si de ce boierul e asa de gros , rosu si gretzos, fortzandu-se pana la AC , sa-i placa mutrei aleia fade si incontinuu fara expresie ( sau e de la regizor?/)dar tot ea stia sa stea cu krakii rshiratzi, la madama pe podea,cu talent si datorita instinctul sau (nepatat)...valeeeu ce prostieee! ...
verde-n fata
28.12.2009
14:16
wau
oooooo......mersi raluca de pe forum stiri interesante mai vrem !!!! ....
vio
28.12.2009
14:09
aniela
Mihai Petre ar trebui sa faca ce stie el mai bine...sa danseze...ca actor este jalnic, iar Adela ,ca actrita nu este f interesanta...parerea mea este ca rolurile principale din serial nu se potrivesc celor doi
elena
28.12.2009
14:06
nu am vazut nici un episod din Aniela,in schimb ob
unii actori sunt de vina
ale
28.12.2009
14:04
...
sincer nu m-am uitat la vreun episod am vazut doar secvente, dar mi-am facut o parere f proasta, mi se pare extrem de plictisitor...iar chestia asta cu adela popescu nu mai tine, ne-am saturat de ea. in fiecare film e prezenta...
verde-n fata
28.12.2009
14:00
las si eu o vorbulitza
li s-a cam urcat la cap cu tziganiadele lor si au crezut ca rup gura targului dar s-au bazat pe cei ,,atotstiutotori si priceputzi "la toate si buni actori si sexy si catareti de exceptie si dansatori neintrecuti cum am fi spus odinioara ,,multailateral dezvoltati si inaintatrea spre....." cand ii vad pe - limbricii -de mihai petre si andreea patrascu sau pe papadopol si ...
raluca.(de pe forum ...
28.12.2009
13:41
aniela e interesanta:
serafim e tatal printului mihail,dar si tatal niculinei,adica printul e frate cu niculina,care si ea e printesa,pe care a furato haralamb cand era mica.Madam caliopi este mama lui stere
maria
28.12.2009
13:35
foarte bine
in loc sa-i concedieze pe actorii astia,mai bine ii concediau pe adela popescu pe care m-am saturat sa o vad peste tot si pe amatorul de mihai petre,care habar nu are de actorie.chiar daca sunt protagonisti,cred ca multi am fi bucurosi daca iar concedia.si interpretul lui antom(ninel petrache) va fi concediat...si vor mai urma pt ca de acum aniela nu va mai dura o ora si 30 de minute,ci doar o ...
unu
28.12.2009
13:18
kkat-uri tv
din partea mea sa inchida tot serialul sau film ce e, ca nu ma intereseaza.n-au ce cauta pe tv ca si manelele in muzica.e acelasi lucru pt actorie.mai nou, toti kkatii stiu sa joace....suntem cea mai proasta natie de oameni.la noi se promoveaza incultura in mass media. ce fain!!!!! si ne miram de ce ne desconsidera restul lumii si se pis a pe noi...
alexandra
28.12.2009
13:09
Pt voi
Aniela nu este cel mai de succes film si nici actorii nu sunt cine stie ce...sunt vai de capul lor..unii dintre ei si cand spun unii dintre ei ma refer la cei care au castigat amaratul ala de casting...si de geaba va luati de Adela Popescu...nu este o actrita ,,vai de capul ei'' ci este o actrita chiar buna!De ce nu sunteti voi ca ea?(pt cei care o critica)....de ce nu sunteti voi in locul ei?ia ...
maria
28.12.2009
12:57
jalnic
ati vazut filmul PE ARIPILE VANTULUI.....erau si femei blondute sterse,dar Scarlet rolul principal era o femeie superba,oare in romania nu se gaseau si femei care sa se potriveasca rorurilor??? nu sunt rautacioasa,actrite precum adela si altele sunt foarte bune in alte roluri...Eu traiesc in alta tara dar nu ma uit la film,am uncercat dar nu marita...sincer..
sarah
28.12.2009
12:48
lipsa de profesionalism
lipsa de profesionalism din partea producatorilor,regizorilor....pt ca nu stiu sa aleaga personajele...Daca vreti audienta,atunci trebuia sa alegeti actori ca lumea nu aceeasi.Va vand un pont,pt ca sunt artist,alegeti in rolurile principale,femei cu multa distinctie,sa iasa in evidenta,pasionale,si pasionate de rol...nu asa de umplutura....bafta..
gogu
28.12.2009
12:46
da..da..
un serial plicticos...Donna Barbara e infinit superior lui...actori frumosi, naturali, nu induminecatii astia...alde Adela Popescu si Mihai Petre...el are de comentat cand danseaza cineva, dar prestatia lui actoriceasca e jalnica...s-a vazut si in Ingerasii...parca era intr-o sceneta la Casa de cultura a sindicatelor...ce cauta in serial? nu mai are cursuri la scoala lui de dans?
conu
28.12.2009
12:30
nu criza....ci distributia!!!!
Incomparabil cu Inima de tigan si Regina, distributia din unele roluri principale lasa de dorit!!!!!!!!!!!!! Asta este adevarata problema caci oricum romanul tot cu telecomanda in mana sade din lipsa de locuri de munca!!!!!!!!!!!!!! Concedierile trebuiau incepute cu ANIELA!!!!!!!
conu
28.12.2009
12:29
nu criza....ci distributia!!!!
Inomparabil cu Inima de tigan si Regina, distributia din unele roluri principale lasa de dorit!!!!!!!!!!!!! Asta este adevarata problema caci oricum romanul tot cu telecomanda in mana sade din lipsa de locuri de munca!!!!!!!!!!!!!! Concedierile trebuiau incepute cu ANIELA!!!!!!!
Lore
28.12.2009
12:21
Eu urmaresc filmul...
si chiar imi place. Fiecare cu gusturile lui. Imi place sa ma transpun in atmosfera vremurilor de atunci. Aceeasi sau nu... filmul incorporeaza si actori buni si debutanti in ale actoriei, lucru cu care sunt perfect de acord, intrucat fiecare are punctul lui de pornire si trebuie sa i se dea o sansa pentru a ajunge in varf. Intalnim si actori precum Stela Popescu, regretatul Dinica, Dan ...
nic
28.12.2009
12:00
Nu mai distribuiti doar pile si pitipoance!
Daca ar distribui actori adevarati, nu ar avea probleme. Dar la media pro nu vezi decat aceleasi figuri. E jenant, enervant si ridicol. Ar trebui sa renunte la a angaja tot felul de pile, neveste de stabi, pipite si alte patachine. Din serial ar putea lipsi fara probleme vesnica vestala vestejita cu nume Groza Loredana care, in afara calitatii de nevasta de stab pro, mai are cateva: e urata si ...
Bun:
Nici un vot inca
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
STIRILE OREI
TOP ARTICOLE
Inapoi
308001-siscanu.jpg
307799-iacobini.jpg
306711-mihai-morar.jpg
306403-bianca-si-bot.jpg
2010/07/22//305777-tran5173x.jpg
304854-interviu-cu-ion-manole-tatal-fetei-cu-parul-aiurit.jpg
2010/07/17//304180-razv3766x.jpg
304189-anca-badiu.jpg
Inainte
mica_publicitate.jpg
starea vremii
Meteo cancan
termometru
20°C
Max: 29°
Min: 18°
Impartial
Temperatura:
20°
Presiune:
982.05 mmhg
Umiditate:
78 %
Vant:
20 kph

savuica.jpg

berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
leu
Leu
Energia nu iti lipseste, asa ca poti sa-ti faci un program incarcat. Activitatile sociale iti vor da ocazia sa-ti largesti cercul de prieteni sau sa faci o buna ...
LOTO
29 iul 2010
Loto 6/49:
23
42
49
1
41
3
22.718.993
Noroc:
9
3
1
9
7
7
7
1.766.622
Loto 5/40:
4
32
3
2
15
38
124.918
Joker:
22
12
19
43
8
+
18
849.545
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
CANCAN CONECT
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
CANCAN TIMEOUT
The Lightkeepers
The Lightkeepers
Comedie
Regie: Daniel Adams.
Cu: Richard Dreyfuss, Bruce Dern, Blythe Danner, Mamie Gummer, Tom Wisdom.
Knight and Day
Knight and Day
Actiune, Comedie, Thriller
SUA, 2010.
Regie: James Mangold.
Cu: Tom Cruise, Cameron Diaz, Peter Sarsgaard, Jordi Molla, Viola Davis.
Get Him to the Greek
Get Him to the Greek
Comedie
SUA, 2010.
Regie: Nicholas Stoller.
Cu: Jonah Hill, Russell Brand, Rose Byrne, Tyler McKinney, Zoe Salmon.
CURS VALUTAR
30 Iulie 2010
Vineri
EUR
4,2471
GBP
5,0961
USD
3,2679
Florarie online
OFERTE RECOMANDATE