Daca ne intrebam de ce moldovencele se mentin in topul celor mai frumoase romance, un raspuns ar putea fi gasit in bunastarea clinicilor de chirurgie estetica. Medicii plasticieni au facut bani frumosi anul trecut din silicoane, liposuctii si alte retusuri.
Iesencele si-au permis si in plina criza sa apeleze la un chirurg plastician pentru ca anul trecut doar 5% din cele care au avut programata o operatie de marire a sanilor au renuntat la idee din cauza lipsei banilor. Explicatia e simpla: indiferent de categoria sociala, femeile au pus pe primul loc aspectul fizic. „Am avut un program foarte incarcat, iar numarul celor care au ajuns la noi a fost cu 40 % mai mare decat in 2008”, a spus dr. Theodor Motruc. In medie, in cabinetul condus de acesta au intrat anul trecut cate 30 de pacienti pe luna, cu cateva procente mai mult decat in anul 2008. Medicii spun ca pacientii care si-au mai permis o operatie estetica ori au avut in continuare venituri mari, ori aveau deja banii stransi pentru interventie. Un alt motiv al aglomeratiei din clinici ar fi faptul ca s-au practicat preturi de criza, tocmai pentru a nu se pierde pacientii. „Am mers la limita inferioara a preturilor. De exemplu, pentru o interventie care costa si 1.800 de euro am perceput 1.200 sau chiar 1.000 de euro”, a spus prof. dr. Teodor Stamate, seful Clinicii de Chirurgie Plastica si Reconstructiva din Iasi. Pentru doctorul Constantin Stan din Bacau, anul trecut a fost unul plin. A lucrat la foc continuu, cu o pauza in luna august, cea de concediu. Asta si datorita turismului medical, prin care multe romance stabilite in strainatate au venit in Bacau, unde s-au operat la preturi mult mai mici decat in Occident. Cele mai solicitate au fost liposuctia, liftingul facial si marirea de sani. Nici clinicile din Bucuresti nu au dus lipsa de pacienti. „Criza nu afecteaza cu nimic chirurgia plastica. Mai mult, inregistram chiar o crestere a profitului. Avem paciente din Europa, SUA sau Japonia care apeleaza la serviciile noastre. Eu personal am uneori si cate trei operatii pe zi”, ne-a declarat dr. Ovidiu Grecu.