Cei doi fraţi, Radu Timiş Jr. şi Ştefan Timiş au tot ales pe rând femei frumoase, pentru ca acum să se întoarcă la fostele iubiri, Giulia Dinu şi Roxana Ilie, care au redevenit "actualele" partenere ale moştenitorilor imperiului CrisTim.
Un proverb popular spune că “ciorba reîncălzită nu mai are acelaşi gust”, însă fraţii Ştefan şi Radu Timiş Jr. par să contrazică această vorbă, moştenitorii imperiului CrisTim fiind protagoniştii unei întâlniri la o masă de familie, în weekendul care tocmai a trecut.
Nu mai stăm să enumerăm acum tipesele care au trecut prin braţele frumuşeilor Ştefan şi Radu, pentru că este probabil o listă mai lungă decât cea de ingrediente de pe salamul săsesc, dar cei doi par că iau decizii în tandem în afaceri şi în chestiunile de amor. CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, i-a fotografiat pe cei doi moştenitori în timp ce ieşeau de la Isoletta cu… actualele fostele iubite. La ieşire, toţi îmbrăcaţi top, tocmai buni să fie fotografiaţi de verdict.ro, site-ul nr.1 de fashion review din România. Dacă sunteţi confuzi, vă lămurim imediat.
Radu Timiş Jr. a avut o relaţie năbădăioasă cu Giulia Dinu, fosta prietenă bună a Elenei Băsescu. Deşi de numele ei se tot leagă acest cuvânt nefast „fosta”, se pare că în ruperea relaţiei de prietenie cu EBA, de vină ar fi fost fiica fostului preşedinte al ţării. La fel ca tiza ei din Troia, Elena pornise un mic război atunci când a început să susure din vârful buzelor că moştenitorul imperiului mezelurilor ar cam dori să schimbe tabăra şi patul. (citeşte toată povestea AICI)
Cu toate acestea Elena nu a avut legătură cu despărţirea finală dintre cei doi porumbei, Giulia separându-se de Radu Timiş Jr. din alte motive. Evenimentul i-a surprins pe apropiaţii celor doi, mai ales că păreau să fie tot mai aproape de altar. Se pare însă că Giulia şi Radu s-au răzgândit şi şi-au mai dat o şansă. Cei doi au plecat de la restaurant, acolo unde s-au bucurat de compania lui Ştefan Timiş şi actuala lui fostă, Roxana Ilie. Povestea de dragoste dintre mezin şi iubita sa este una la fel de încurcată ca cea a fratelui mai mare.
Junele Ştefan, deşi are o vârstă destul de fragedă pentru un Don Juan, a reuşit să o cucerească pe Roxana care tocmai divorţase după 6 ani de relaţie, de soţul Mihai Pleşa. S-a refugiat o vreme în braţele mezinului Timiş, apoi “ciorba” s-a răcit. Cu toate acestea, din fotografiile CANCAN.ro, se vede însă că amintirile i-au chinuit atât de tare, vorba celor de la 3 Sud Est, încât s-au întors unul la altul. După prânz, Roxana a fost condusă spre casă cu noua maşinuţă de lux a acestuia, un Lamborghini de o culoare ce îl scoate în evidenţă, tocmai bună pentru „curăţenia de primăvară” din garajul unui moştenitor de imperiu financiar.
Nu ştim cum le-au convins pe cele două tinere să se întoarcă în braţele lor, sau poate o fi fost invers, dar uneori ale tinereţii valuri te mai încurcă atunci când vine vorba de statornicie în amor. Rămâne însă de văzut cât va dura această ciorbiţă reîncălzită, cu arome de mezeluri.
(Georgiana Laciu)