De câteva săptămâni, subiectul zilei este relaţia dintre Shakira şi Pique, despre care se spune că sunt pe cale de a se despărţi.
Pique a fost primul care a recţionat, deşi nu a făcut-o hotărât. El a postat pe Instagram o poză cu el şi cu Shakira şi a scris ”Family time!”
Acum, a venit rândul Shakirei să reacţioneze. Cântăreaţa a făcut-o prin intermediul managerului ei.
„Relaţia dintre Shakira şi Pique este în continuare puternică, totul merge bine. Lucrurile sunt la fel ca şi până acum. Cele apărute în presă sunt doar zvonuri venite de la oameni care îi vor răul lui Pique”, a transmis managerul Shakirei, pentru Hola Magazine.
Shakira şi Pique au fost văzuţi ultima dată împreună la nunta lui Leo Messi cu Antoanella Roccuzzo, în luna iunie, în Argentina. Cei doi au împreună doi copii, Milan (4 ani) şi Sasha (2 ani).