O asistentă tv despărţită de curând de iubit după o aventură cu soţul unei cunoscute cântăreţe, şi-a revenit şi s-a împăcat cu logodnicul.
Bomba sexy este din Vâlcea, dar trăieşte în Bucureşti. Are silicoane, buze mari şi îşi face vacanţele doar în locuri exotice. „Îmi plac oamenii şi îmi place să interacţionez cu ei, sunt o fire sociabilă şi mă împrietenesc foarte uşor cu cei care au aceleaşi interese ca mine. Totodată, nu mă tem să spun lucrurilor pe nume atunci când ceva nu mi se pare în regulă, ceea ce mi-a atras şi destule antipatii, deoarece puţini sunt cei care pot suporta confruntarea cu adevărul” scria ea pe blogul personal.
Fosta asistentă TV a fost nehotărâtă până acum în ceea ce priveşte dragostea. Tânăra a avut o relaţie cu Zed, un tânăr care provine dintr-o familie din Turcia cu o stare financiară excelentă. Turcul face tuning auto şi s-a iubit timp de câţiva ani cu fotomodelul Ruxandra Barău. Povestea de dragoste pe care a avut-o cu tânăra s-a încheiat atunci când au apărut imagini cu ea la faimosul club El Capitan, din Snagov, în timp ce se plimba cu barca alături de fostul soţ al Cristinei Spătar. Când a aflat că iubita lui îl înşală, ”Regele Roţilor” a bătut-o, i-a spart telefonul şi s-a despărţit de ea.
La scurt timp, şi fostul soţ al Cristinei Spătar a încheiat relaţia cu ea, iar în urmă cu aproximativ două săptămâni tânăra a mai primit o lovitură. Mama ei a făcut ciroză hepatică şi a trecut în nefiinţă. După această tragedie din viaţa brunetei, mişcat si având în continuare sentimente, Zed a decis să îi acorde o nouă şansă.
Cancan.ro, site-ul numărul 1 din România, i-a fotografiat pe cei doi, parcă mai îndrăgostiţi ca niciodată, în timp ce erau la LOFT. Fosta asistentă TV şi iubitul se ţineau de mână, amândoi fiind îmbrăcaţi în alb. În imagini se poate observa că cei doi sunt în al 9-lea cer de când s-au împăcat, de parcă îşi doresc ca fericirea pe care o simt acum să dureze o viaţă întreagă.