Zi mare pentru Cirprian Tatarusanu! Fostul stelist si iubita lui, Antoaneta, si-au crestinat baietelul astazi. Si, desi are numai motive de bucurie, portarul si-a iesit din fire la biserica, facand un gest urat fata de ziaristi.
Viata lui Tatarusanu s-a schimbat radical de la inceputul lunii martie, de cand a devenit tatic, iar in ultimele saptamani a fost ocupat pana peste cap cu organizarea botezului, eveniment ce a avut loc in aceasta dupa-amiaza, la biserica Sf. Mihail si Gavril, din Capitala.
Cirprian si Antoaneta au ajuns primii, fiind intampinati la biserica de un covor in culorile Stelei, chiar daca fotbalistul a parasit, deja, echipa din Ghencea. Surprinzator, insa, colegii nu i-au fost alaturi, cel puitn la biserica, singurul care a venit sa-l sustina fiind Latovlevici.
Nety de la Oltenita si-a revenit imediat dupa sarcina
Asa cum era de asteptat, partenera lui Tatarusanu a atras toate privirile, cand a ajuns la biserica. Imbracata intr-o rochie din dantela, scurta si foarte decoltata, care i-a pus in evidenta trupul ca tras prin inel, dar cu forme generoase, Nety de la Oltenita a facut furori, toti dandu-si coate ca femeia arata demential la mai putin de trei luni de la nastere.
Vizibil emotionat, ajuns in curtea bisericii, Tatarusanu a facut un gest la care nu multi s-ar fi asteptat: i-a dat afara pe reprezentantii presei din curte, desi, teoretic, nu avea niciun drept sa faca asta. Mai mult chiar, vehementa lui a fost dublata de un ton extre, de dur, care i-a tradat nervii.
CITESTE SI:
Fac petrecere la un hotel de lux din Bucuresti
Tatarusanu nu s-a uitat la bani atunci cand a venit vorba despre botezul fiului sau, asa ca a organizat petrecerea intr-unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Bucuresti, unde sunt asteptati peste 150 de invitati. Iar meniul va fi unul pretentios, pregatit de unii dintre cei mai bine cotati chefi din tara.
Dana Enache