Multi au fost marii actori romani, putini au mai ramas! Insa acestia trag cu dintii sa tina teatrul la adevarata lui valoare. De curand, Vasile Muraru si Alexandru Arsinel au fost surprinsi in timp ce puneau tara la cale...chiar in balconul de la teatru.
S-au implinit sase luni de cand Vasile Muraru si-a pierdut partenerul de scena, insa usor, usor incearca sa se replieze profesional si sa-si gaseasca locul, singur, printre marii actori. I-a fost foarte greu sa-i gaseasca un inlocuitor lui Nae Lazarescu, omul alaturi de care a jucat mai bine de 40 de ani, insa, in cele din urma a reusit.
Acum, Vasile Muraru formeaza un cuplu cu Valentina Fatu si, in calitate de director artistic al Teatrului de Revista „Constantin Tanase”, simpaticul actor trage din rasputeri pentru cele mai bune spectacole.
De curand, l-am gasit chiar la balconului teatrului alaturi de directorul general, maestrul Alexandru Arsinel.
E clar ca puneau ceva la cale, iar atitudinea lor de bine nu facea decat demonstreze ca, pentru moment cel putin, totul le merge struna. Drept dovada, contactat telefonic, Vasile Muraru ne-a si confirmat: „Merge treaba, vine lumea, e plin mereu. Sunt spectacole cu casa inchisa. Nu e chiar asa simplu, dar ne descurcam. Suntem foarte multumiti si din punct de vedere financiar”, a declarat Vasile Muraru, in exclusivitate, pentru Cancan.ro.
Vasile Muraru e urmatorul pe lista pentru sefia teatrului
Teatrul de Revista „Constantin Tanase” e asigurat pentru o perioada buna de acum inainte. Si daca o renunte Alexandru Arsinel la scaunul de director, tot are cine sa-i ia locul. Si nu oricine, ci tocmai Vasile Muraru.
„Traiesc cu linistea, cat de cat, ca exista cineva care sa-mi urmeze, o persoana in care am toata increderea ca ar putea sa duca mai departe stafeta de la mine, asa cum si eu am preluat-o de la altii, in ceea ce priveste soarta revistei romanesti. Am un coleg, un bun prieten, Vasile Muraru, care oricand ar putea sa preia raspunderea viitorului acestui teatru”, a declarat Alexandru Arsinel, in exclusivitate, pentru Cancan.ro
„Nu ma grabesc! Arsinel traieste momentan pentru teatru. Am tot timpul sa fiu si eu director daca o fi sa fie, dar am toata increderea va voi face fata, pentru ca doar am fost cu totii aici de atatia ani si stim cu ce se mananca”, a replicat Vasile Muraru
Tot impreuna au fost si la parastasul de sase luni al lui Nae Lazarescu
Chiar in ziua in care paparazzii Cancan.ro i-au surprins impreuna in balconul de la teatru, cei doi tocmai ce se intorsesera de la Focsani, de la parastasul de sase luni al fostului coleg, Nae Lazarescu. N-au lipsit pana acum niciodata, de la nicio pomana.
„Am fost cu totii la Focsani, eu, Arsinel, inca doi actori si cativa baieti din balet. Eu, cel putin, ma duc la Nae la mormant foarte des. De fiecare data cand trec prin zona ma opresc si la dus si la intors. Nu exista asa ceva…Am impartit si aici, la noi la teatru, de fiecare data cand a trebuit si am simtit nevoia. Nu avem cum sa-l uitam pe Nae”, a mai zis Vasile Muraru.
Nae Larescu a murit la finele anului trecut
Anul trecut, cu cateva zile inainte de Craciun, Nae Lazarescu (72 ani) s-a stins din viata, dupa o lupta crancena cu boala.
CITESTE SI:
Cum arata Vasile Muraru la cateva ore dupa moartea prietenului sau de o viata, Nae Lazarescu
Alexandra Andrei