RELAXARE. Dupa ce a investit o parte din bani in terenuri si imobile, Cristian Constantin a luat o pauza, pe malul Marii Negre SCARBIT. Tommy a marturisit ca, dupa experienta din vara aceasta, nu va mai calca pe litoralul romanesc Dezamagiti. Barmanul de la Aiud si politistul comunitar de la Calarasi s-au prajit la soare printre alge, PET-uri si manelisti Narcis Voica Desi aveau posibilitatea sa petreaca vacante de vis in statiuni de lux sau pe vreo insula exotica, doi dintre milionarii de la loto – fostul barman din judetul Alba si ex-politistul comunitar de la Calarasi – au preferat sa se bronzeze pe litoralul romanesc, „beneficiind” de servicii jalnice, la preturi piperate. Toma Csep, barbatul de 33 de ani care a castigat peste trei milioane de euro la 6 din 49, in luna mai, a marturisit reporterilor CANCAN ca s-a intors dezamagit de la mare. „Puteam sa mergem in Grecia, Bulgaria, Spania sau orice alta tara cu statiuni de lux pe malul marii sau oceanului, dar am preferat sa mergem la noi in tara. Am fost in Mamaia si am stat la un hotel de lux, insa serviciile au fost sub orice critica. Nu ma asteptam ca, la banii pe care i-am dat, sa plec de la mare cu un gust amar. Dupa aceasta experienta nu cred ca voi mai merge vreodata in concediu pe litoralul romanesc”, a spus, mahnit, Toma Csep. Pe de alta parte, barbatul care detine un restaurant la marginea localitatii natale, Miraslau, a declarat ca nici dupa atata timp nu s-a obisnuit cu ideea ca are un cont in banca de peste trei milioane de euro. „Nu am facut, deocamdata, nicio investitie. Nu am aruncat cu banii, fiindca inca nu mi-am revenit. Inca mai studiem terenul”, a mai adaugat Tommy, razand. Tot la Mamaia, dar si la Constanta, a petrecut, cateva zile, si Cristian Constantin de la Calarasi, care a castigat peste zece milioane de euro in urma cu un an, cand lucra la Politia Comunitara.