Frigul, vantul si temperaturile scazute din acest sezon fac ca pielea noastra sa nu se mai oxigeneze cum trebuie in zilele friguroase.
Potrivit medicilor, revigorarea tenului in timpul iernii necesita o ingrijire sporita. „Acum se produce o vasoconstrictie periferica, iar sangele nu mai ajunge la nivel periferic ca sa oxigeneze pielea. Putem asigura o buna hidratare a tenului evitand descuamarea si aparitia vaselor de sange de la nivelul fetei prin masaj facial. Acesta se realizeaza cu ajutorul uleiului din extract de struguri, acid hialuronic si creme hidratante”, spune dr. Mirela Miertoiu, doctorand in Stiinte Medicale Dermatologice. Inainte de inceperea actiunii mecanice a degetelor se indeparteaza impuritatile de la nivelul pielii, apoi se aplica o crema hidratanta. Se vor executa miscari delicate, care vor cuprinde fruntea, obrajii, barbia si gatul. Este indicat sa se inceapa cu masajul fruntii, mai exact de la sprancene, si sa se continue cu actiunea mecanica a degetelor exercitata spre radacina parului. Tehnicile se executa cu ambele maini, folosindu-va de degetele mijlocii si descriind cercuri mici sau miscari in zig-zag. Atentie! Cremele si uleiurile se aleg in functie de tipul de ten. Masajul dureaza circa 40-45 de minute si se face cam o data pe saptamana. Paralel cu masajul, se va consuma zilnic un pahar de suc de citrice pentru un aport mai mare de vitamina C. Pentru ca pielea sa fie cat mai hidratata, este bine sa se aplice si masti hranitoare, alese in functie de tipul de ten.