Ai in proprietate o locuinta? Pana la sfarsitul acestui an trebuie sa inchei o polita de asigurare obligatorie, altfel risti amenzi de pana la 500 de lei.
Potrivit legii, polita pentru asigurarea obligatorie a locuintei impotriva dezastrelor – PAD – acopera trei riscuri: – cutremur; – inundatie; – alunecare de teren. Tipurile de locuinta pentru care se incheie o astfel de polita sunt: – tip A – constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, BCA, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic; – tip B – constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament si/sau chimic (casele de chirpici, de exemplu). Valori asigurate si costuri Conform legii, in functie de materialele de constructie, despagubirile maxime sunt de: – 20.000 de euro pentru locuintele de tip A; – 10.000 de euro pentru locuintele de tip B. Cat priveste costurile, prima anuala care trebuie achitata este de: – 20 de euro pentru locuintele de tip A; – 10 euro pentru locuintele de tip B. Proprietarii care au deja incheiata o asigurare facultativa a locuintei sunt obligati ca, in termen de cinci zile de la expirarea politei, sa incheie o asigurare obligatorie. Pentru valorile care depasesc 10.000, respectiv 20.000 de euro, proprietarii pot incheia o asigurare suplimentara, care este facultativa. Cei care nu incheie asigurarea obligatorie a locuintelor risca amenzi de pana la 500 de lei. Cele 13 societati de asigurare care pot emite polita PAD sunt urmatoarele: ABC Asigurari Astra Asigurari Ardaf Carpatica Asig Certasig City Insurance Euroins Romania Credit Europe Asigurari Generali Grawe Romania Groupama Romania Uniqa Asigurari Platinum Asigurari